- Premierul slovac e gata să demisioneze după ce a cumpărat pe ascuns vaccin rusesc
- Slovacia a primit 200.000 de doze de Sputnik, dar nu a început vaccinarea
- Ministrul de Externe a catalogat Sputnik drept o unealtă a războiului hibrid
Vaccinul rusesc e pe cale să dea jos guvernul din Slovacia. Premierul Igor Matovic a anuntat că e gata să renunțe la funcție, dacă i se permite
să rămână ministru în viitorul executiv.
Matovic și-a pus în cap partenerii de coaliție după ce a cumpărat două milioane de doze de Sputnik fără să anunțe celelalte partide. Nu toți sunt de acord cu cerințele lui.
„Dacă partenerii de coaliție își îndeplinesc angajamentele pe care le-au declarat public, și pe asta se bazează cererile noastre, sunt dispus să renunț la funcția de președinte al Cabinetului și să rămân ca unul dintre membrii săi” a declarat Igor Matovic.
Slovacia are una dintre cele mai mari rate de decese provocate de Covid din Uniunea Europeană.