Valeriu Gheorghiță anunță când va începe a doua etapă a vaccinării

Coordonatorul Comitetului Naţional pentru Planificarea Vaccinării Covid-19 în România, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că programările pentru etapa a II-a a vaccinării vor începe pe 15 ianuarie, de la ora 3.00. Anumite categorii vor avea dreptul să-și aleagă ziua și centrul unde se vor vaccina.

Coordonatorul Comitetului Naţional pentru Planificarea Vaccinării Covid-19 în România, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că programările pentru etapa a II-a a vaccinării vor putea fi făcute începând de pe 15 ianuarie, de la ora 3.00. În această etapă vor fi vaccinate persoanele în vârstă, cele cu boli cronice și membrii personalului esențial.

Valeriu Gheorghiţă a mai explicat că programările persoanelor care au peste 65 de ani și ale celor cu boli cronice se pot face individual, prin medicii de familie, prin serviciile de call center, prin direcțiile de asistență socială și prin aparținători.

În cazul persoanelor care deservesc activități esentiale, programarea se face prin angajator, dar beneficiarii pot alege ziua și locul unde vor să se vaccineze.

Peste șase milioane de persoane ar putea să fie vaccinate în etapa a II-a. Din estimările autorităților, doar 50% dintre aceste persoane vor accepta să se vaccineze în perioada următoare.

Exit mobile version