• El spune, în calitate de medic, că măsurile pe care autorităţile trebuie să le ia trebuie să urmărească două aspecte – reducerea numărului de noi cazuri şi creşterea ratei de vaccinare.
  • Reprezentanţii USR susţin că prin respingerea la Camera Deputaţilor a dezbaterii în regim de urgenţă a proiectului legii certificatului verde s-a născut „o coaliţie monstruoasă împotriva sănătăţii publice”.

Dacă s-a respins urgentarea, eu înţeleg că nu avem o urgenţă epidemiologică. Cred că ceea ce semănăm în momentul de faţă vom culege mai târziu. Acesta este lucru pe care eu îl înţeleg ca om şi ca coordonator al campaniei de vaccinare”, spune Valeriu Gheorghiţă.

El spune, în calitate de medic, că măsurile pe care autorităţile trebuie să le ia trebuie să urmărească două aspecte – reducerea numărului de noi cazuri şi creşterea ratei de vaccinare.

Ca medic, eu cred că trebuie să luăm acele măsuri care să fie coerente, să fie logice încât să asocieze o reducere a riscului de infectare la nivel populaţional, dar, în egală măsură, să stimuleze rata de vaccinare, pentru că altfel, dacă măsurile sunt doar pentru scăderea numărului de cazuri, cum pot să fie anumite măsuri restrictive, dar nu putem creşte rata vaccinală, vom avea aceeaşi populaţie receptivă în perioada lunilor următoare, deci situaţia nu se va schimba”, conchide Gheorghiţă.

Recomandări

UCRAINA POATE LOVI RUSIA
ÎNCEPE G20 LA RIO
CINE A FOST BELA KAROLYI?
ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
FOODSERVICE FOR YOU

Reprezentanţii USR susţin că prin respingerea la Camera Deputaţilor a dezbaterii în regim de urgenţă a proiectului legii certificatului verde s-a născut „o coaliţie monstruoasă împotriva sănătăţii publice”.

În replică, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, susţine că termenul de dezbatere a proiectului legii certificatului verde este de urgenţă, exact ca în cazul OUG, prin urmare cererea USR era fără obiect: „Propaganda nu ţine loc de legalitate şi constituţionalitate”.