Valeriu Gheorghiță, în linia întâi la maratonul de vaccinare din București: „Vaccinez pentru România! Sunt onorat”

Câte persoane vaccinate s-au infectat după ce au făcut a doua doză? Gheorghiță: „Majoritatea au fost forme asimptomatice“

Câte persoane vaccinate s-au infectat după ce au făcut a doua doză? Gheorghiță: „Majoritatea au fost forme asimptomatice“

Colonelul dr. Valeriu Gheorghiță, anunță că face parte din echipa personalului vaccinator de la fluxul 11, de la Sala Palatului, unde vaccinează în cadrul Maratonului revenirii la normalitate.

„Vaccinez pentru România! Sunt onorat că astăzi am prilejul să fiu în mijlocul românilor și să pun umărul pentru ajungerea la normalitate, într-un mediu favorabil și sigur. M-am alăturat personalului medical implicat în acest Maraton al revenirii la normalitate. Cu mândrie, fac parte din echipa personalului vaccinator de la fluxul 11, Sala Palatului”, anunță colonelul dr. Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.

Maratonul Vaccinării – ediția București se desfășoară în perioada 7 – 10 mai, în două locații, Sala Palatului și Biblioteca Națională, însumând 50 de fluxuri de vaccinare. Vaccinul utilizat este cel produs de compania Pfizer, fiind autorizat pentru toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani.

Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, în parteneriat cu Colegiul Medicilor Bucureşti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala Municipiului Bucureşti, Societatea Studenţilor la Medicină Bucureşti şi Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), şi al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Exit mobile version