Vaticanul cere ca fața Premierului italian Giorgia Meloni să fie ștearsă din Bazilica din Roma. Ce spune pictorul: „Da, este chipul Prim-ministrului, dar bazat pe pictura anterioară”

- Chipul Premierului Giorgia Meloni a fost șters dintr-o frescă din biserica din centrul Romei.
- Pictorul Bruno Valentinetti a recunoscut că s-a inspirat din fața prmeierului italian Giorgia Meloni în lucrarea sa.
- Artistul a acoperit figura controversată marți noaptea în urma unor presiuni venite de la Vatican.
- Asemănarea izbitoare cu Giorgia Meloni a provocat furia partidelor de opoziție din Italia.
Chipul Premierului Italiei, Giorgia Meloni, a fost șters dintr-o frescă a Basilicii San Lorenzo in Lucina din centrul Romei.
Vaticanul intervine după apariția „îngerului Meloni” în biserică
Conform Politico, Pictorul Bruno Valentinetti a intervenit asupra propriei lucrări marți noaptea, după ce asemănarea izbitoare a unui înger cu liderul politic a generat un val de critici din partea opoziției și a autorităților ecleziastice.
Bruno Valentinetti a finalizat restaurarea unei fresce pe care o pictase inițial la începutul anilor 2000. Observatorii au remarcat imediat că una dintre figurile centrale purta trăsăturile inconfundabile ale Giorgiei Meloni.
Potrivit unui articol publicat miercuri în cotidianul La Repubblica, pictorul a declarat că a pictat peste chipul respectiv marți seara. „Asta a dorit Vaticanul”, a declarat Valentinetti presei italiene. „Da, este chipul prim-ministrului”, a mărturisit el, „dar bazat pe pictura anterioară”.
Ministerul Culturii a declarat miercuri într-un comunicat că, în urma ștergerii chipului, superintendentul special al Romei l-a informat pe rectorul bazilicii cu privire la regulile aplicabile.
„Orice lucrare de restaurare necesită o cerere de autorizare adresată Fondului pentru Clădiri Religioase al Ministerului de Interne, care deține proprietatea, precum și Vicariatului și Superintendenței Speciale din Roma, însoțită de o schiță a imaginii”, se arată în comunicat.
Premierul Italiei a ales să trateze situația cu ironie. Giorgia Meloni a publicat pe contul său de Instagram o fotografie a picturii controversate, alături de mesajul: „Nu, cu siguranță nu arăt ca un înger 🤣”