alephnews Vezi versiunea web

Vicepreședintele J.D. Vance merge din nou în Pakistan, pentru a doua rundă de negocieri cu Iranul

Diana Zlătescu · 20 apr. 2026, 08:19

Vicepreședintele J.D. Vance merge din nou în Pakistan, pentru a doua rundă de negocieri cu Iranul

Vicepreședintele american JD Vance urmează să călătorească în Pakistan pentru a participa la negocieri cu Iranul, potrivit unui oficial al Casei Albe citat de Anadolu, în ciuda declarațiilor anterioare contradictorii ale președintelui Donald Trump.

Inițial, Trump afirmase că Vance nu va lua parte la discuții din cauza problemelor logistice și a îngrijorărilor de securitate legate de organizarea deplasării într-un interval foarte scurt. „JD este grozav”, a spus Trump, însă a subliniat că deplasarea nu ar fi fost posibilă „cu un preaviz atât de scurt”.

Ulterior, informațiile apărute în presa americană și declarațiile unor oficiali au indicat contrariul, sugerând că Vance va conduce delegația SUA la întâlnirile programate la Islamabad. Din delegație vor face parte și trimișii speciali Steve Witkoff și Jared Kushner.

Negocierile dintre SUA și Iran sunt programate să înceapă marți și ar putea continua până miercuri. Vance a mai condus anterior o rundă de discuții care s-a încheiat fără un acord.

În același timp, Donald Trump a transmis un avertisment dur Teheranului, afirmând că, în lipsa unui acord, „întreaga țară va fi aruncată în aer”, descriind propunerea americană drept „un acord foarte simplu” și „ultima șansă” a Iranului.