Victimele violenței domestice nu mai pot retrage plângerea pentru abuz. Camera Deputaților a aprobat legea care prelungește automat ordinul de protecție provizoriu, până la decizia instanței

- Agresorul recidivist primește automat pedeapsa mărită cu 50%.
- Victima nu mai trebuie să ceară singură ordinul de protecție.
- 51 de femei au murit anul acesta din cauza violenței domestice.
Victimele violenței domestice nu mai rămân descoperite. România schimbă legea și întărește protecția. Camera Deputaților a aprobat legea care prelungește automat ordinul de protecție provizoriu până la decizia instanței. Astfel, victimele nu mai sunt lăsate fără apărare între expirarea ordinului și verdictul judecătorului.
Noua lege prevede și că plângerea penală nu mai poate fi retrasă în cazurile de violență domestică. Dacă agresorul este membru de familie, retragerea plângerii pentru loviri nu mai are niciun efect.
Senatoarea Alina Gorghiu spune că sistemul era „orb” în fața recidivei și jumătate dintre plângerile penale pentru violență domestică se retrăgeau, iar agresorii rămâneau „curați în acte”. Acum, dacă un agresor a încălcat un ordin de protecție anterior, pedeapsa se mărește automat cu 50%.Legea permite ca cererea pentru ordinul de protecție să fie depusă de procurori, autorități locale sau ONG-uri, nu doar de victimă.
În primele șase luni ale anului 2025, au fost raportate peste 61.000 de cazuri de violență domestică, iar anul acesta 51 de femei și-au pierdut viața din această cauză.