• Azi e Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor
  • În primele 10 luni, polițiștii au emis aproape 7.000 de ordine de protecție
  • În fiecare oră, trei femei din România cad victime violenței în familie
  • Pandemia de coronavirus a declanșat un număr mare de violențe domestice

Legea prevede că victima violenței în familie are dreptul la servicii gratuite de consiliere, reabilitare, asistență juridică și medicală. În realitate, nu există centre de stat în toată țara. Alinarea vine de multe ori de la organizații non-profit.

Giulia Crișan, avocat la Asociația umanitară Anais din București: „Statul nu e suficient de grijuliu pe cât ar trebui să fie, deși există o lege care obligă autoritățile locale să finanțeze servicii private pentru această categorie defavorizată, observăm că nu există adăposturi și servicii de consiliere în rural, dacă veți verifica o statistică publică pe site-ul ANEF, în 2018, o să vedeți că majoritatea serviciilor pentru victimele violenței domestice sunt dezvoltate de către privați, nu de stat. Știți de ce se întâmplă acest lucru? Pentru că autoritățile nu sunt preocupate de acest subiect, de victime. Statul face extraordinar de puțin. Statul face poate 20%, sunt centre în orașe mari, unde astfel de centre sunt dezvoltate de stat, dar deși raportează că au servicii pentru victimele violenței domestice, ele sunt de obicei la nivel declarativ. Dacă veți întreba o comunitate mică ce locuri au centre, vă vor raporta același număr de locuri și pentru victimele violenței domestice și pentru mama și copilul, și pentru persoane cu dizabiltăți. Această categorie specială are nevoie de servicii speciale. Nu e suficient să primească bani de chirie, are nevoie de siguranța, consiliere specializată care să o ajute să treacă peste traumă, să nu trebuiască să se întoarcă la agresor. Din fericire, avem multe învingătoare!”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT