- El susţine că a propus o coordonare şi o colaborare mai bună cu partenerii din Bulgaria pentru a face demersuri comune, întrucât scenariul decuplării a fost ratat, iar ţara vecină pare să aibă o abordare mai incisivă.
- El mai spune că i-a mulţumit ministrului grec de interne pentru sprijinul oferit în aderarea la spaţiul Schengen şi spune că trebuie dezvoltată.
- A fost sprijinită petiţia iniţiată de români privind atacarea la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a deciziei privind refuzul aderării la spaţiul Schengen.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu spune că trebuie să abordăm aderarea României la spaţiul Schengen cu mai mult profesionalism şi curaj.
„Pentru atingerea acestui obiectiv important pentru ţară, trebuie să abordăm aderarea României la spaţiul Schengen cu mai mult profesionalism şi curaj. Ceea ce facem, ca ţară, în aceste prime luni ale anului este esenţial pentru a reuşi să atingem acest deziderat până la alegerile europene din anul 2024”, a scris pe Facebook Victor Negrescu.
Acesta a prezentat măsurile întreprinse la acest început de an. El arată că i s-a solicitat comisarului social-democrat Ylva Johansson să susţină aderarea României la spaţiul Schengen la întâlnirea informală a miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne, forul care trebuie să adopte o decizie cu privire la extinderea zonei de liberă circulaţie.
„Am contactat oficialii din Suedia pentru a solicita ca aderarea României la spaţiul Schengen să rămână un subiect prioritar pe agenda europeană. Trebuie demarate, odată cu terminarea alegerilor locale, negocieri moderate de preşedinţia suedeză cu Austria şi statele reticente. Am fost în contact cu oficiali din Olanda pentru a ne asigura că veto-ul aplicat Bulgariei nu mai împiedică aderarea României la spaţiul Schengen. Trebuie să ne asigurăm că veto-ul Olandei nu va bloca România, fiind direct implicaţi în sprijinirea Bulgariei”, a mai scris europarlamentarul pe reţeaua de socializare.
El mai spune că i-a mulţumit ministrului grec de interne pentru sprijinul oferit în aderarea la spaţiul Schengen şi spune că trebuie dezvoltată, împreună cu Grecia, o strategie comună de convingere a statelor reticente.
„Am intrat în contact cu reprezentanţi din mediul politic şi cu reprezentanţi ai sectorului nonguvernamental din Austria pentru a încerca o schimbare de poziţionare din partea guvernului de dreapta austriac. Trebuie demarată o campanie de lobby şi advocacy în Austria pe lângă toţi cei care pot influenţa decizia. Am discutat cu reprezentanţi ai executivului spaniol, care urmează să preia Preşedinţia Consiliului UE, şi vom efectua o vizită de lucru la Madrid. Contactele instituţionale cu Spania trebuie intensificate. Am propus o amplă consultare între cei interesaţi de definirea unei strategii naţionale privind aderarea la spaţiul Schengen întrucât subiectul nu trebuie politizat, iar toate competenţele trebuie folosite în interesul României. Trebuie evitată personalizarea aderării prin realizarea unei echipe largi de negociere sau de coordonare. Am scris preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru a solicita folosirea tuturor mijloacelor legale posibile, inclusiv atacarea la Curtea de Justiţie a UE a veto-ului aplicat de Austria împotriva aderării României la spaţiul Schengen. Trebuie folosite toate mijloacele existente pentru a pune presiune în vederea adoptării unei decizii”, a informat Negrescu.
Conform acestuia, a fost sprijinită petiţia iniţiată de români privind atacarea la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a deciziei privind refuzul aderării la spaţiul Schengen. Aceasta urmează să fie dezbătută în comisia de resort a Parlamentului European în luna martie.
El susţine că a propus o coordonare şi o colaborare mai bună cu partenerii din Bulgaria pentru a face demersuri comune, întrucât scenariul decuplării a fost ratat, iar ţara vecină pare să aibă o abordare mai incisivă.
„Trebuie setată o strategie comună şi definite axele comune de acţiune. De altfel, merită să discutăm şi cu partenerii din Croaţia pentru a vedea cum putem aborda demersul la fel de eficient ca ei.
Pentru ca toate aceste iniţiative să conducă la efectul scontat este esenţial ca la nivel naţional să fie menţinută stabilitatea coaliţiei guvernamentale, iar responsabilii din Guvernul României să iasă din defensivă şi să întreprindă acum, la începutul anului, toate demersurile necesare pentru a menţine acest subiect pe agenda europeană. Nu doar discuţii, ci acţiuni concrete”, mai susţine europarlamentarul.