• Un accident grav a avut loc în gara din Galaţi.
  • Din primele informaţii sunt patru victime.
  • Poliţiştii şi reprezentanţii CFR vor face o anchetă.

Una dintre victime, o femeie, a murit la spital. Era conductorul trenului

Una dintre victimele accidentului de la Galați, o femeie, a murit la spital. Era conductorul trenului.

Potrivit echipelor de intervenție, au fost încercări de resuscitare, atât la fața locului, cât și la Urgență , a anunțat CFR Călători.

Mecanicul, vechime de 15 ani în conducerea trenurilor. Ministrul Transporturilor anunță anchetă

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, solicită verificări şi măsuri rapide din partea CFR Călători, în urma accidentului produs în această seară în Gara Galaţi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

,,Am cerut celor de la CFR Călători să acorde sprijin echipajelor ISU care intervin şi acordă celor răniţi. În plus, am solicitat companiei să comunice rapid informaţiile relevante opiniei publice. Urmează o anchetă privind acest accident feroviar. ” , spune Grindeanu.

STIRE INIȚIALĂ

Un accident grav a avut loc în gara din Galaţi. Din primele informaţii sunt patru victime.

Se pare că printre victime sunt şi angajaţi ai CFR. Victimele sunt transportate la Spitalul de Urgenţă Galaţi.

Accidentul s-a produs sâmbătă seara. Acesta ar fi fost provocat de o manevră greşită realizată pe calea ferată.

O locomotivă a lovit un vagon în care se aflau călători. Garnitura implicată în accident este trenul Galaţi-Mărăşeşti.

Echipele de intervenţie se află la faţa locului. Poliţiştii şi reprezentanţii CFR vor face o anchetă.

„La data de 25 martie 2023, în jurul orei 19:19, la Gara CFR Galaţi a avut loc un accident feroviar, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare şi a lovit un vagon de călători, la trenul care se forma cu destinaţia Galaţi – Buzău. Sunt 4 persoane rănite, dintre acestea doi călători, o femeie care a intrat în stop cardio respirator şi un bărbat care a rămas încarcerat, precum şi şeful de tren şi mecanicul locomotivei. Intervin cei de la ISU Galaţi şi poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi”, au explicat reprezentanţii IPJ Galaţi.