- Aproximativ 20 de persoane sunt date dispărute după ce o alunecare de noroi a străbătut un oraș de pe litoral
- Alunecarea de noroi a afectat orașul Atami, din prefectura Shizuoka
- Poliția și pompierii caută persoanele dispărute
Aproximativ 20 de persoane sunt date dispărute după ce o alunecare de noroi a străbătut un oraș de pe litoral, la sud-vest de Tokyo, au anunțat sâmbătă autoritățile japoneze, citate de CNN.
Alunecarea de noroi a afectat orașul Atami, din prefectura Shizuoka, și a venit după ce regiunea a fost lovită de ploi torențiale.
Poliția și pompierii caută persoanele dispărute, a raportat radioul public japonez NHK.
Începând cu ora 14:00 ora locală, aproximativ 2.830 de gospodării din oraș erau lipsite de energie electrică, potrivit Tokyo Electric Power Company.