• Oile au înlocuit traficul obişnuit din centrul Madridului, duminică, în contextul în care ciobanii au mânat sute de animale prin capitala Spaniei.
  • Acesta este un eveniment care celebrează vechile rute de transhumanţă, potrivit Reuters.
  • Începând din 1994, oierii mână în fiecare an animalele prin centrul oraşului, urmând un traseu ce străbătea odată ţinutul rural, nedezvoltat, către zonele de păşunat pe timp de iarnă din sudul Spaniei.

Oile au înlocuit duminică automobilele pe străzile din Madrid, însoţite de ciobani care au mânat animalele prin Plaza Mayor, din centrul capitalei Spaniei, în drumul lor spre păşunile de iarnă, potrivit Reuters.

Localnici şi turiştii s-au aliniat de-a lungul drumului pentru a privi cum mii de oi au mers pe străzile din Madrid, iar clopotele de la gâtul animalelor au oferit un fundal sonor zgomotos.

Este ceva neobişnuit să vezi atât de multe oi. Nu am văzut niciodată ceva la fel. A fost o modalitate excelentă de a învăţa despre istoria şi cultura Spaniei” , a spus Maria Kouriabalis, o americană în vârstă de 22 de ani care trăieşte în Madrid de o lună.

Acest eveniment anual a fost reluat în 1994, în cadrul Fiesta de la Trashumancia, după ce parlamentul spaniol a recunoscut rutele tradiţionale de transhumanţă utilizate de păstori pentru turmele lor.

În Spania, metodele moderne de creştere a animalelor au redus practica transhumanţei la un grup redus de fermieri care păstrează în viaţă tradiţia prin asociaţii precum Concejo de la Mesta, care este responsabilă de Fiesta de la Trashumancia din Madrid.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Aceşti fermieri promovează transhumanţa pentru beneficii precum sustenabilitatea, valoarea culturală şi protecţia mediului, în condiţiile în care zonele prin care au trecut oile sunt mai puţin vulnerabile la incendii. Potrivit unei asociaţii locale, 52 de familii practică încă transhumanţa în Spania.