• Trupele israeliene au dat de cel mai mare tunel al Hamas din Fâșia Gaza, în apropierea punctului de trecere Erez
  • Militarii israelieni au permis unui grup de reporteri, inclusiv de la The Wall Street Journal, să pătrundă în tunel.
  • Oficialii israelieni spun că războiul cu Hamas nu se va încheia decât atunci când rețeaua de tuneluri va fi complet eliminată.

Armata israeliană a descoperit cel mai mare tunel al Hamas din Fâșia Gaza, în apropierea punctului de trecere Erez, scrie The Wall Street Journal. Este suficient de mare încât vehiculele mari să poată trece prin el și totuși, până de curând, Israelul nu știa că tunelul ajungea până la granița sa.

Armata israeliană a descoperit ieșirea tunelului sub o dună de nisip în urmă cu câteva săptămâni. Oficialii israelieni cred că tunelul de 50 de metri adâncime și 2 mile și jumătate lungime (peste 4km) a fost construit în ani de zile și a costat milioane de dolari, fiind folosit pentru a facilita atacul pe scară largă asupra Israelului din 7 octombrie.

„Acest tunel este construit pentru mobilizarea echipamentelor masive. Este strategic”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Richard Hecht, locotenent-colonel.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Descoperirea acestui tunel masiv lângă granița cu Israelul oferă o perspectivă nouă asupra investițiilor făcute de Hamas și despre cât de puține știau israelienii despre acest sistem de tuneluri, înainte de atacul din 7 octombrie. Analiștii spun că acest tunel demonstrează faptul că Hamas și-a dezvoltat infrastructura subterană în mai mulți ani și se întreabă câte alte tuneluri de această mărime sunt localizate lângă Israel, fără ca trupele israeliene să știe de existența lor.

Purtătorul de cuvânt israelian, Daniel Hagari, a descris tunelul ca fiind „Secretul lui Sinwar”, făcând referire la liderul Hamas Yahya Sinwar și fratele său, Mohammad Sinwar, despre care oficialii isralieni spun că au condus proiectul de construcție al tunelului. Reprezentanții Hamas nu au răspuns întrebărilor privind rețeaua de tuneluri.

„Hamas are cele mai extinse și sofisticate tuneluri întâlnite vreodată în război”, spune Daphné Richemond-Barak, profesoară la Universitatea Reichman din Israel și autoarea unei cărți despre luptele subterane.

Militarii israelieni au permis unui grup de reporteri, inclusiv de la The Wall Street Journal, să pătrundă în tunel. Jurnaliștii au putut intra doar aproximativ 50 de metri, o limită impusă de militarii israelieni ca măsură de siguranță.

Într-un video dezvăluit jurnaliștilor de către militarii isralieni, Mohammad Sinwar poate fi văzut conducând o mașină prin tunel. Video-ul arată și cum teroriștii Hamas folosesc o mașină de forat tuneluri masivă, care le-a permis să extindă tunelul și să-l îmbunătățească.

Tunelurile sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă armata israeliană în încercarea de a elimina Hamas.

La începutul acestei luni, Gal Eizenkot, fiul lui Gadi Eizenkot, un fost șef militar israelian și unul dintre cei cinci membri ai cabinetului de război al Israelului, a fost ucis de o capcană la intrarea într-un puț de tunel.

Oficialii israelieni spun că războiul cu Hamas nu se va încheia decât atunci când rețeaua de tuneluri va fi complet eliminată.

Procesul de eliminare totală a Hamas, despre care oficialii spun că va dura mult timp, ar putea pune Israelul într-o poziție contradictorie cu cerințele internaționale de a pune capăt războiului din Gaza.  

„Fără demolarea tunelurilor Hamas, nu putem anihila Hamas”, spune Daniel Hagari.

Există sute de kilometri de tuneluri subterane în Gaza, spun oficialii israelieni. Unele, precum cea găsită lângă granița israeliană, sunt menite să faciliteze atacurile transfrontaliere sau cele din interiorul Gaza. Oficialii israelieni spun că le-au localizat și au început procesul de distrugere a zeci de astfel de tuneluri.

Citește și