• În 2023, în România au venit doar 1.5 milioane de turiști străini.
  • Ministrul Ștefan Oprea a postat trailerul documentarului pe Facebook.
  • Campania are ca scop amplificarea vizibilităţii şi creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică în Europa.

Iubești România pentru ceea ce îți oferă. Iubești România pentru cum arată. Iubești România pentru că este a ta. Charlie Ottley s-a îndrăgostit de România ta. Le povestește tuturor despre comoara ta. O arată lumii și îi face mai multă publicitate decât am reușit noi, românii.

360 de specii de păsări în Delta Dunării, rezervații naturale de zimbri în Hațeg și plante care sunt doar aici, în România.

Au fost alese anumite tipuri de turism prin care și România poate să iasă bine în față, atât pe piața britanică, cât și pe alte piețe. Și ne referim la turismul ecologic, rural, turismul cultural. Sunt forme de turism cu care România chiar atrage de foarte mult timp. Pe de altă parte, Charlie Ottley este, putem să-i spunem, pe jumătate român. Este un profesionist care are un dublu avantaj, cunoaște România și ca străin și cunoaște România și ca român, stând de ani de zile în România, deci a văzut-o din ambele perspective și a bătut-o la pas din nord până în sud și din est până în vest. Într-un fel, chiar este foarte bine că suntem promovați de un englezo-român, ca să spun așa”, a explicat Traian Bădulescu, jurnalist de turism, la Aleph News.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Campania are ca scop amplificarea vizibilităţii şi creşterea notorietăţii României ca destinaţie turistică în Europa, cu un accent special pe Marea Britanie. Este vizată, astfel, creşterea numărului de turişti, atât britanici, cât şi din întreaga Europă, precum şi din ţările unde canalul britanic de televiziune BBC este difuzat.

Anul viitor ne așteptăm la o creștere în continuare, dar din păcate, nu cred va fi o creștere semnificativă atât timp cât nu avem o campanie constantă și un buget de promovare mult mai mare, măcar de acum înainte. Oricum, bila albă, vestea bună este că, în sfârșit, avem o sincronizare între participarea la unul din cele mai importante târguri de turism din lume și din Europa, poate cel mai important dedicat profesioniștilor, World Travel Market, care va avea loc între 6 și 8 noiembrie la Londra. Campania cu clipurile realizate de Charlie Ottley are loc întâmplător între, dacă nu înșel, 15 octombrie și 15 noiembrie la BBC”, a declarat Traian Bădulescu, jurnalist de turism, la Aleph News.

Citește și: