- Parcarea de la Podul Basarab trece la Sectorul 1.
- Podul Basarab, inaugurat în 2011 a costat peste 250 de mil euro.
- Trotuarul rulant de la Gara de Nord – de 2,2 mil euro – este distrus.
- Podul Basarab era pus în funcțiune încă din 2009.
- Primăria a înființat comisii pentru recepția lucrării în 2015 și 2018.
- Oprescu și Firea nu au semnat recepția în 2015 și 2018.
Primărița Sectorului 1, Clotilde Armand, anunță o mare victorie – a făcut rost de locuri de parcare pentru bucureșteni! Pasajul Basarab
Nu chiar multe – 65. Și nu chiar noi. E vorba de parcarea de sub Pasajul Basarab – care timp de 11 ani a stat în paragină. Obiectivul aparținea Primăriei Capitalei – condusă în prezent de Nicușor Dan, dar acum se mută la Sectorul 1. Predarea se va face în cel mult două luni. Deși a costat peste 250 de milioane de euro, podul care leagă Estul Bucureștiului de Vest – Pasajul Basarab nu a primit încă recepția. Cei 11 ani i-au adus însă rugină, buruieni și imagini ca după război.
„Vom deschide parcarea de sub Pasajul Basarab după ce, mai bine de 10 ani de zile, a stat în paragină. La începutul acestui an am reuşit să obţin toate avizele pentru deschiderea ei şi mai aveam nevoie doar de acordul PMB pentru a deschide parcarea. Deşi consilierii generali PNL au încercat de mai multe ori să blocheze acest proiect, iată că solicitarea noastră de a primi în administrare parcarea a fost, într-un final, aprobată”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, conform comunicatului.
„Cred că au petrecut aici nişte tineri teribilişti, sunt gunoaie aruncate peste tot, au smuls din tavan neoanele, au spart tot ce au putut. Problema este că nu prea patrulează Poliţia Locală, iar aici în cartier am avut şi alte distrugeri”, a relatat, pentru AGERPRES, un locatar care locuieşte în faţa parcării vandalizate.