• O explozie puternică a avut loc marți dimineață la un parc industrial din Leverkusen, Germania.
  • Printre companiile care funcționează acolo se numără și uzina chimică de la Bayer.
  • O coloană uriașă de fum a fost filmată de localnici.
  • Poliția a avertizat oamenii să închidă imediat ferestrele și ușile.

Actualizare 15:15. Administratorul parcului industrial a anunțat că cel puțin o persoană a murit și 16 au fost rănite în urma exploziei. Patru persoane sunt în continuare date dispărute, relatează AFP.

Știrea inițială:

Autoritățile au emis o avertizare de „pericol extrem”. Mai multe autostrăzi din zona parcului industrial au fost închise, potrivit Reuters.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Explozia a avut loc într-o parte a complexului unde sunt incinerate deșeurile, a anunțat Currenta, operatorul parcului industrial Chempark.

Cauza exploziei este deocamdată neclară. Coloana uriașă de fum este vizibilă de la o distanță de câțiva kilometri.

Parcul industrial pentru companii chimice Chempark, unde își au sediile companii precum Bayer și Lanxess, a anunțat pe Twitter că nu este încă clar ce a cauzat explozia.

Poliția germană a declarat că nu sunt cunoscute deocamdată pagubele provocate de explozie, dar că un număr mare de echipaje de urgență se afla la fața locului.