• Peste 5.400 de tone de deşeuri au rămas necolectate la Paris, duminică, în a şaptea zi de grevă a gunoierilor.
  • Trei uzine de incinerare de la periferia capitalei sunt blocate, ceea ce explică faptul că în unele cartiere pubelele sunt pline de gunoi, uneori aliniate pe toată lățimea trotuarelor.
  • Angajaţii Primăriei sunt responsabili de colectarea deşeurilor în jumătate din districtele pariziene, iar cealaltă jumătate este gestionată de furnizori privaţi de servicii.

Peste 5.400 de tone de deşeuri au rămas necolectate la Paris, duminică, în a şaptea zi de grevă a gunoierilor, care se opun reformei pensiilor, a anunţat Primăria, potrivit Le Monde.

Cele trei puncte de incinerare din apropierea capitalei franceze rămân în continuare închise, în timp ce tomberoanele de gunoi sunt pline până la refuz în unele cartiere şi ocupă trotuarele, alături de saci plini cu deşeuri menajere.

Agenţia metropolitană pentru deşeurile menajere Syctom a declarat că redirecţionează pubelele către alte 15 locuri de tratare sau de depozitare şi că nu a solicitat, deocamdată, intervenţia poliţiei pentru a pune capăt blocării centrelor sale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Angajaţii Primăriei sunt responsabili de colectarea deşeurilor în jumătate din districtele pariziene, iar cealaltă jumătate este gestionată de furnizori privaţi de servicii.

Avizul de grevă al sindicatului reaminteşte că în prezent, gunoierii şi şoferii serviciilor de salubritate se pot pensiona la 57 de ani, iar dacă reforma pensiilor va fi adoptată, vârsta de pensionare va creşte la 59 de ani.

Marea majoritate a personalului din departamentul de gestionare a deşeurilor şi a apei are o speranţă de viaţă cu 12 până la 17 ani mai mică decât restul forţei de muncă” , a declarat sindicatul, care se află, de asemenea, în negocieri pentru reclasificarea salariilor şi evoluţia carierei gunoierilor.

Pe străzi, trecătorii intervievaţi duminică de AFP au declarat că înţeleg mişcarea de protest” a gunoierilor, dar sunt îngroziţi, pe de altă parte, de şobolanii şi şoarecii pe care îi văd. Comercianţii de produse alimentare în special sunt disperaţi. Într-o piaţă, gunoaiele acumulate aveau peste un metru înălţime.