- În privinţa proiectului de buget pentru 2022, premierul a precizat că a discutat cu ministrul Finanţelor Adrian Câciu pentru stabilirea liniilor de efort pentru perioada următoare astfel încât până la 24 decembrie documentul să fie finalizat şi aprobaat.
- În ceea ce priveşte PNRR, premierul spune că Guvernul este în urmă cu elaborarea ordonanţei de urgenţă care stabileşte cadrul de implementare al PNRR şi că vrea o dezbatere pentru a vedea cât de repede Guvernul poate avea actul normativ pe masă.
Pe lângă cele patru puncte de pe ordinea de zi, Guvernul va discuta în şedinţa de vineri, care a început la ora 9:00, şi în privinţa proiectului de buget, precum şi asupra ordonanţei de urgenţă care stabileşte cardul de implementare al PNRR, a anunţat premierul Nicolae Ciucă.
În privinţa proiectului de buget pentru 2022, premierul a precizat că a discutat cu ministrul Finanţelor Adrian Câciu pentru stabilirea liniilor de efort pentru perioada următoare astfel încât până la 24 decembrie documentul să fie finalizat şi aprobaat.
În ceea ce priveşte PNRR, premierul spune că Guvernul este în urmă cu elaborarea ordonanţei de urgenţă care stabileşte cadrul de implementare al PNRR şi că vrea o dezbatere pentru a vedea cât de repede Guvernul poate avea actul normativ pe masă.
Premierul a precizat că România a primit de la UE o primă tranşă de prefinanţare de 1,8 miliarde de euro şi a subliniat că sunt în PNRR 15 componente, care acoperă şase piloni prevăzuţi la nivel european, dar şi că Guvernul are 507 jaloane şi ţinte pe care ministerele trebuie să le urmărească, precum şi 171 de măsuri de luat, din care 64 sunt reforme şi 107 investiţii.
O altă discuţie priveşte un proiect de lege care priveşte ocrotirea persoanelor cu dizabilităţi, în contextul zilei de 3 decembrie, care este Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. Premierul a precizat că proiectul de lege este în analiză la Ministerul Justiţiei şi i-a cerut ministrului de resot să prezinte documentul la aprobare în Guvern cât mai repede.