• Cel puțin 80 de morți după ce un val de tornade a lovit centrul SUA.
  • Bilanțul ar putea depăși 100 de morți în Kentucky.
  • Un depozit Amazon s-a prăbușit peste angajați.

Valul de tornade din centrul și sudul Statelor Unite ale Americii a lăsat în urmă zeci de victime și a distrus cartiere întregi, transmite CNN.

 O fabrică și un depozit Amazon s-au prăbușit peste angajații din tura de noapte. Salvatorii fac eforturi să-i scoată pe cei prinşi sub dărămături.

Președintele Joe Biden a ieșit sâmbătă într-o conferință de presă pentru a-și exprima susținerea față de americanii greu încercați de acest dezastru. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Este posibil ca aceasta să fie una dintre cele mai mari serii de tornade din istoria noastră”, a spus Joe Biden. „Este o tragedie. Este o tragedie. Și încă nu știm câte vieți s-au pierdut sau care este amploarea totală a pagubelor. Vreau să subliniez ceea ce le-am spus tuturor guvernatorilor, guvernul federal va face tot, tot ceea ce poate face pentru a ajuta”, a declarat președintele american.

Peste 30 de tornade au fost raportate în cel puțin șase state, inclusiv Missouri, Tennessee și Mississippi.

Autoritățile se tem că zeci de persoane au murit la o fabrică de lumânări din vestul statului Kentucky, unde lucrau aproximativ 110 oameni, când o tornadă puternică a distrus construcția, provocând prăbușirea acoperișului. O femeie prinsă sub dărâmături a transmis pe Internet un clip în care imploră oamenii să vină să îi ajute.

Bilanțul ar putea depăși 100 de morți în Kentucky

 „Au fost patru tornade diferite care ne-au lovit, inclusiv una care a atins pământul în Arkansas și apoi a rămas la sol pe o distanță de 365 de kilometri, ceea ce credem că este probabil un record în istoria SUA”, a spus guvernatorul statului Kentucky, Andy Beshear