VIDEO Incendiu la un bloc în București. Trei bărbați au fost reținuți de poliție

UPDATE 16:30

Ulterior incendiului de pe Șoseaua Colentina, a fost sesizat un conflict, mai multe persoane devenind violente. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Secției 7, precum și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale.

După incident, trei bărbați au fost conduși la unitatea de poliție.

Pompierii intervin, duminică, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit într-un apartament situat la etajul 6, într-un bloc de pe Șoseaua Colentina, din Capitală.

Potrivit ISU București – Ilfov, incendiul s-a produs la etajul 6 într-un bloc de pe Șoseaua Colentina.

Sunt degajări mari de fum în interiorul apartamentului și pe casa scării.

Pompierii acționează cu șase autospeciale pentru a stinge incendiul.

Până în acest moment nu au fost persoane rănite.

Exit mobile version