• Joe Biden a căzut în timp ce urca pe scara Air Force One.
  • Joe Biden urmează să-și petreacă ziua în Atlanta unde se va întâlni cu reprezentanții comunității americanilor de origine asiatică.
  • Casa Albă spune că Joe Biden se simte bine.

Președintele american Joe Biden s-a împiedicat de câteva ori și a căzut în timp ce urca pe scara Air Force One pentru o deplasare în Atlanta, relatează New York Post.

Ajuns la jumătatea scării avionului prezidențial, Joe Biden s-a împiedicat de două ori, ulterior a căzut în genunchi și s-a prins cu mâna dreaptă de balustradă.

Air Force One a decolat la puțin timp după incident de la baza militară din Andrews, în periferia Washingtonului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Casa Albă spune că Joe Biden se simte bine 

Președintele Joe Biden se simte bine după ce s-a împiedicat pe trepte în timp ce urca la bordul Air Force One, vineri, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, citată de Reuters.

Ea a sugerat că vânturile puternice la baza Andrews de lângă Washington ar fi putut fi un factor.

Karine Jean-Pierre nu a spus dacă Biden a fost consultat de un medic după episod.

Președintele și-a frecat genunchiul stâng înainte de a se ridica, apoi a urcat scările într-un ritm mai lent. S-a oprit în vârf, s-a întors și a salutat.

La sfârșitul lunii noiembrie, Biden a suferit o fractură fină la piciorul drept, în timp ce se juca cu unul dintre câinii săi.

La 78 de ani, Biden este cel mai în vârstă președinte american.