• Un avion de vânătoare chinez și unul american au fost la un pas de ciocnire în aer.
  • Pilotului aeronavei chineze a efectuat o manevră nejustificată în apropierea unui avion de recunoaştere militar american care opera deasupra Mării Chinei de Sud.
  • Un incident similar care a implicat un avion de luptă chinez și un RC-135 american a avut loc în decembrie.

Un avion de vânătoare chinezesc a efectuat o manevră „inutil de agresivă” în apropierea unui avion militar american deasupra Mării Chinei de Sud, în spațiul aerian internațional, a declarat armata americană, potrivit AP și Politico.

Comandamentul militar american responsabil pentru zona Indo-Pacific a precizat că manevra efectuată de un avion chinezesc J-16 a avut loc săptămâna trecută și a forțat avionul american RC-135 să zboare prin turbulențele din urma sa.

„Statele Unite vor continua să zboare, să navigheze și să opereze – în siguranță și în mod responsabil – acolo unde legea internațională o permite” , a precizat acesta într-un comunicat.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

În înregistrarea video publicată se observă un avion de vânătoare trecând prin fața avionului american și cabina de pilotaj a avionului RC-135 zguduită din cauza turbulențelor.

Un incident similar, în care au fost implicați un avion de vânătoare chinez și un RC-135 american, a avut loc în decembrie, forțând avionul american să „efectueze manevre evazive pentru a preveni o coliziune”, a declarat IndoPacom la acea vreme.