• Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, marți, la zece luni de mandat, că a preluat o primărie în faliment, „în sensul cel mai propriu”.
  • Nicușor Dan: „Bucureștiul, așa cum l-am preluat, era un pacient în comă, la Terapie Intensivă”.
  • „În primă fază, am închis 14 companii și vor fi disponibilizați 2.700 de oameni, ale căror salarii se ridicau la 150 de milioane de lei. O parte dintre ei au plecat acasă”, spune Nicușor Dan.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a spus, marți, la bilanțul organizat la 10 luni de la preluarea mandatului că „primăria era în faliment nedeclarat când am venit”.

„Bucureștiul, așa cum l-am preluat, era un pacient în comă la Terapie Intensivă. Când ai un pacient la Terapie Intensivă singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să-l stabilizezi și cea mai mare parte a acestor zece luni a fost dedicată stabilizării administrației acestui oraș și a chestiunilor de fundament, de structură, nu de suprafață. Am preluat o primărie în faliment, în sensul cel mai propriu, adică nu ai bani să plătești ceea ce trebuie să plătești”, a spus Nicușor Dan.

Primarul general al Capitalei spune că a existat riscul ca Euro 2020 să nu poată fi organizat, pentru că erau blocate conturile de investiții.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Au fost multe alte pericole peste care am trecut, dar asta ne-a costat sute de ore de mucă și nopți nedormite. (…) Unde suntem azi? Avem o situație financiară stabilă, în sensul că nu avem conturile blocate, în sensul că am deblocat creditele pentru investiții și în sensul că suntem credibili pe piață”, adaugă Nicușor Dan.

2.700 de oameni, angajați ai PMB, vor fi dați afară

Primarul Capitalei a mai spus că au fost definitivate procedurile administrative pentru închiderea a 14 companii municipale, acțiune în urma căreia 2.700 de angajați vor fi disponibilizați.

Primarul general a reamintit despre cheltuielile „exagerate pe care aceste companii municipale le-au produs în bugetul orașului”: „E un prejudiciu de sute de milioane de euro. Vă aduc aminte doar că în urma unui control al Ministerului Finanțelor am sesizat DNA-ul pentru gravele prejudicii și abuzuri de la Compania de Cimitire, unde s-au eludat poceduri de achiziție publică, unde s-au cumpărat cu sume mult peste prețul pieței mai multe bunuri”.

Nicușor Dan a anunțat că vor fi închise 14 companii.

Am definitivat procedurile noastre administrative pentru a închide 14 din cele 16 companii pe care urma să le închidem în prima etapă. Din acest moment, rămâne doar să se desfășoare procedurile juridice, de către lichidatori și de instanțele de judecată. Din cele 14 companii vor fi disponibilizați 2.700 de oameni, mulți dintre ei au plecat deja, cheltuielile salariale anuale ale acestor oameni, 150 de milioane de lei”, a declarat primarul.

Conform acestuia, din cele 16 companii au mai rămas de închis cele de parking și de protecție civilă: „Le vom închide curând”.

Nicușor Dan a anunțat că sunt alte 4 companii care vor fi menținute provizoriu „pentru că asigură niște servicii pe care la un moment dat o să le trecem în structura municipalității”. Este vorba de iluminatul public, de întreținerea semafoarelor, de activitatea de dezinfecție, dezinsecție, deratizare și de compania imobiliară care are în administrare blocul social din Ghencea.

„Așa cum am spus de la începutul mandatului o să păstrăm evident STP-ul, Termoenergetica și Energetica și o păstrăm Trustul de clădiri metropolitane, pentru că trustul se ocupă marile lucrări de infrastructură ale municipalității și am pierde cel puțin un an să transferăm aceste lucrări către alte companii”.

El a precizat că închiderea companiilor municipale nu a fost „o simplă operațiune administativă, au fost dificultăți tehnice serioase”.