- Podul de la Brăila se află în top trei cele mai scumpe obiective de infrastructură realizate în ultimii 30 de ani în România.
- Podul de la Brăila este cea mai lungă construcție suspendată din România şi al treilea din Europa ca dimensiune.
- Podul va fi deschis circulaţiei rutiere începând de azi, de la ora 13.00.
De astăzi încolo poți circula pe Podul de la Brăila. Construcția se află în top trei cele mai scumpe obiective de infrastructură realizate în ultimii 30 de ani în România. Podul va fi deschis circulaţiei rutiere începând de azi, de la ora 13.00.
Te întrebi oare cât a costat un astfel de proiect: Aproximativ 363 de milioane de euro. Banii au fost alocaţi din Fondul European de Dezvoltare Regională. Din punct de vedere tehnic, podul are două benzi pe sens, trotuare şi o lungime de 1,9 kilometri. Ceremonia de joi a început la ora 10.45.
La inaugurare au participat Klaus Iohannis, preşedintele României, Marcel Ciolacu, premierul României, Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Adina Vălean, comisarul european pentru Transport, dar şi reprezentanţi ai ambasadelor şi guvernelor Italiei şi Japoniei, ţările din care provin constructorii principali ai podului.
Podul leagă judeţele Brăila şi Tulcea, dar asigură şi legătura dintre Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Circulaţia rutieră se va desfăşura începând cu ora 13.00, cu restricţie de viteză de 80 km/oră, iar noaptea, în intervalul orar 21.00 – 06.00, de luni până vineri, circulaţia pe pod va fi suspendată.
Comisia Europeană scrie despre inaugurarea Podului de la Brăila
Citește și
- Threads: 5 milioane de subscriberi într-o singură zi. Ce spune Musk despre noua aplicație a lui Zuckerberg
- Oamenii de știință au dezvoltat strategii pentru a reduce canicula. Cristian Român, Revista Știință și Tehnică: „Radiațiile se vor întoarce în spațiu”
- FOTO. Un loc pentru femei, făcut de femei: Satul în care nu locuiește niciun bărbat