• 15 femei goale au filmat o reclamă pe un balcon din Dubai.
  • Polițiștii au arestat 40 de persoane implicate în ședința foto.
  • Emiratele Arabe Unite au reguli stricte în privința nudității în public.

15 femei goale intră pe un balcon. Nu e scenariu de film pentru adulți, e o întâmplare care se poate termina cu ani de închisoare. Polițiștii din Dubai au arestat 40 de oameni implicați într-o ședință foto cu femei goale pe un balcon dintr-un zgârie-nori. Tinerele riscă șase luni de închisoare, în timp ce organizatorul ar putea sta 18 luni după gratii. Ședința foto era organizată pentru o reclamă.

Printre modelele care au pozat nud s-ar fi aflat 11 tinere din Ucraina, iar presa rusă notează că ar fi fost reținute și câteva femei din Republica Moldova, însă Ministerul de Externe de la Chișinău a dezmințit această informație.

„Astfel de comportamente sunt inacceptabile, nu reflectă valorile şi etica societăţii din Emiratele Arabe Unite”, se arată într-un comunicat al Poliţiei din Dubai.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT