VIDEO. Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu preşedintele Germaniei despre aderarea României la Schengen și sprijinirea Ucrainei

Premierul României, Nicolae Ciucă, și președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, au avut parte de o întrevedere, miercuri, la Palatul Victoria. Cei doi au „evidenţiat caracterul privilegiat, cu valenţe strategice, al relaţiilor româno-germane, întemeiate pe un dialog politic consistent şi o componentă economică solidă”, arată un comunicat de presă al Guvernului României.

„Aceste relaţii sunt facilitate şi potenţate de puternicele legături interumane, în special prin contribuţia comunităţii româneşti, în creştere, din Germania şi cea a etnicilor germani din România”, se mai precizează în comunicat.

În cadrul întâlnirii, preşedintele Steinmeier şi premierul Ciucă au evidențiat importanţa menţinerii unităţii europene şi euroatlantice în asigurarea sprijinului pentru situația din Ucraina. Totodată, liderul PNL a apreciat activitatea companiilor nemțești din țara noastră, numărul lor depășind 25.000. Firmele construiesc din Germania primul investitor în economia românească, cu prezenţă în sectoare de vârf.

„În context, premierul a evocat potenţialul de consolidare a cooperării în domenii precum infrastructură, inclusiv în transporturi şi energie, energie verde, industria hidrogenului, industria auto, agricultură şi industrie alimentară, economie circulară, materii prime critice, digitalizare, cercetare şi inovare, industria de apărare, industria electronică şi electrotehnică, semiconductori”, conform comunicatului.

De asemenea, premierul Ciucă a apreciat faptul că preşedintele Steinmeier și-a exprimat sprijinul pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. Vizita de stat a preşedintelui Germaniei în România va dura trei zile și se va desfășura în perioada 24-26 mai. Prezența lui Steinmeier are loc pe fondul unei dinamici crescute a contactelor politico-diplomatice româno-germane, la cel mai înalt nivel.

Citește și:

Exit mobile version