• Un protest AUR are loc, miercuri, la Parlament, în care manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii.
  • Protestul a fost organizat ca reacție la un proiect de lege privind „organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie” propus de guvern.
  • Autoritățile spun că protestele AUR care au loc miercuri în interiorul şi în afara curţii Palatului Parlamentului nu îndeplinesc condiţiile legale.

Zeci de manifestanți s-au adunat miercuri dimineață la poarta Parlamentului într-un protest organizat de partidul AUR. Protestul a fost organizat ca reacție la un proiect de lege privind „organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie” propus de guvern, ce ar proveni de la ministerul condus de Gabriela Firea.

„Firea, retrage proiectul acum” , a spus George Simion, care a transmis protestul live pe Facebook. „Așteptăm ca Ciolacu să retragă legile, atunci cred că lumea să fie măcar parțial mulțumită” , a adăugat el.

Potrivit acestuia, protestul este pentru „oprirea legilor antinaționale” . „Nu cedăm, copiii îi aparăm!” și „trădătorii” , au scandat manifestanții.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De menționat, că în cursul dimineții o colaboratoare AUR a fost prinsă cu patru gloanțe la intrarea în Parlament și s-a ales cu dosar penal.

UPDATE

Până la ora 14:00, Poliția a aplicat 45 de amenzi contravenționale în valoare de 50.700 de lei și au fost deschise 3 dosare penale în urma incidentelor de la protestul AUR, au declarat surse guvernamentale citate de Hotnews. Un dosar penal a fost deschis pentru colaboratoarea AUR, care a fost depistată cu elemente de muniție și alte 2 în urma incidentelor în care au fost implicați Ludovic Orban și Csoma Botond.

UPDATE

Legea față de care protestează AUR a fost votată de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Este vorba despre proiectul privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie, care prevede, printre altele, înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului. S-au înregistrat 222 voturi ,,pentru” şi 40 ,,contra”.

UPDATE

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, le-a cerut miercuri protestatarilor să rămână pe carosabilul din faţa Palatului Parlamentului, intrarea Izvor, asigurându-i că manifestaţia este autorizată şi nu pot fi amendaţi, deşi Jandarmeria a anunţat că aceste evenimente nu îndeplinesc condiţiile legale. „Nu au voie să dea amenzi, pentru că protestul este autorizat de către AUR”, a transmis Simion.

UPDATE

Protestatarii AUR se află în continuare în fața Palatului Parlamentului și scandează împotriva proiectului de lege privind înființarea Observatorului Național al Copiilor. Bulevardul Națiunile Unite este închis traficului rutier.

UPDATE

La protestul AUR participă în jur de 200 de persoane

George Simion a intrat în Parlament pentru a se plânge că nu se respectă procedura.

Orban acuză că a fost lovit, scuipat şi înjurat la protestul AUR

Jandarmeria Capitalei a precizat, într-un comunicat de presă, că efectuează demersurile necesare pentru identificarea persoanelor care l-au agresat verbal și huiduit pe Ludovic Orban, scrie Mediafax.

„Menționăm faptul că s-a permis accesul domnului Orban Ludovic în Curtea Palatului Parlamentului și, sub protecția jandarmilor, a fost condus într-o zona de siguranță, fiind adoptată varianta conducerii persoanei în interiorul curții, printr-o altă intrare”, arată Jandarmeria Capitalei.

Fostul premier Ludovic Orban acuză faptul că miercuri a fost lovit cu un băţ de steag, scuipat şi înjurat la protestul AUR de la Palatul Parlamentului, adăugând că va cere Jandarmeriei imaginile care demonstrează că a fost agresat.

Preşedintele Forţei Dreptei, Ludovic Orban, spune că a fost agresat la intrarea în Parlament de cei care participă la protestul AUR.

„Nimeni nu interzice susţinerea punctelor de vedere şi orice alte forme, greve, marşuri şi aşa mai departe, dar ceea ce se întâmplă cu aceşti aşa-zişi susţinători ai AUR-ului este inacceptabil pentru o democraţie. Am fost scuipat, lovit cu băţ de la steag, lovit cu piciorul, ca să nu se vadă pe camere, înjurat, insulatat în cele mai grobiene mijloace. În plus, era evident că erau oameni acolo care erau agitatori şi care îi agitau pe alţii la o atitudine agresivă” , a spus fostul premier Ludovic Orban.

Acesta a precizat că cei de la AUR protestează împotriva unor proiecte de lege despre care el a anunţat public de 2 săptămâni că nu le susţine.

„Eu sunt parlamentar de opoziţie, nu mai am absolut nicio legătură cu puterea. Dar este foarte grav. Aceşti indivizi nu au nicio treabă cu legea, cu respectul faţă de cetăţeni. Ei sunt în stare să lovească, să insulte, să înjure pe oricine are altă părere decât părerea lor, sunt în stare să îi înjure şi să îi insulte pe oricine care are chiar o părere similară cu părerea lor. Nu se poate să se întâmple aşa ceva într-o democraţie” , spune Orban.

Tănasă: Minţiţi!

De cealaltă parte, reprezentantul AUR, Dan Tanas, i-a replicat lui Orban că minte.

„Oamenii sunt frustraţi. Sunteţi în politică de 33 de ani. Nu se leagă nimic de numele dumneavoastră în politică şi oamenii sunt frustraţi. (…) O regulă de bun simţ este să nu minţiţi, domnule Orban. Nu aţi fost agresat. Minţiţi” , a spus Dan Tănasă.

Autoritățile spun că protestele sunt ilegale

Autoritățile au transmis că protestele AUR care au loc miercuri în interiorul şi în afara curţii Palatului Parlamentului nu îndeplinesc condiţiile legale, iar participanţilor li s-a adus la cunoştinţă acest lucru.

Citește și

Pakistanul a închis temporar toate rețelele sociale, inclusiv Facebook și Twitter. Care este motivul

Armata ucraineană a atacat trupele ruse de la SV de Bahmut și a înaintat 2,5 kilometri. Gruparea Wagner a pierdut 500 de oameni

VIDEO. Unde își mută emisiunea celebrul prezentator TV concediat luna trecută: „We’re back”