• Mii de oameni au ieşit în stradă la Viena pentru a se opune vaccinării obligatorii şi lockdown-ului, măsuri anunţate de guvernul austriac pentru a combate pandemia.
  • Un protest al anti-vacciniştilor are loc, sâmbătă seara, şi la Roma. Participă aproximativ 3.000 de oameni, majoritatea fără măşti

Protest al anti-vacciniștilor la Roma

Un protest al anti-vacciniştilor are loc în zona Circului Maximus din Roma. Potrivit Agenţiei ANSA, participă aproximativ 3.000 de manifestanţi, aproape toţi fără măşti de protecţie, care scandează „Libertate, libertate”.

Unul dintre protestatari afişează un banner cu Fecioara Maria mângâind un copil care doarme.

„L-am adus pentru a-i proteja pe toţi. Sunt singurul nevaccinat din familia mea”, a spus cel care a adus bannerul. Aproximativ 1.000.000 de persoane erau aşteptate în piaţă la protestul denumit „Liberiamo l’Italia” (Eliberăm Italia – n.r.).


Protest masiv în Austria

Manifestaţia a fost organizată la apelul partidului de extremă dreapta FPÖ, chiar dacă liderul său Herbert Kickl, care a fost testat pozitiv cu coronavirus, a lipsit. Mulţimea, adunată în inima capitalei austriece, lângă cancelarie, a afişat pancarte care denunţă „Dictatura corona” şi sunt împotriva „divizării societăţii”.

Manifestaţia a avut loc sub supravegherea atentă a poliţiei, care s-a mobilizat masiv pentru a opri o eventuală tulburare a situaţiei de către activiştii neo-nazişti şi huligani.

La o săptămână după ce a impus restricţii pentru persoanele nevaccinate, cancelarul conservator Alexander Schallenberg a anunţat vineri măsuri de carantină pentru toţi locuitorii până la 13 decembrie. De luni, austriecii nu vor mai avea dreptul să-şi părăsească locuinţele decât pentru cumpărături, sport sau pentru îngrijiri medicale. Doar şcolile rămân deschise.

În ciuda reticenţei sale iniţiale, guvernul va pregăti şi o lege care să impună vaccinarea obligatorie a populaţiei adulte începând de la 1 februarie 2022.