- În București și în mai multe orașe mari au loc manifestații împotriva restricțiilor impuse de autorități.
- Jandarmii au dat 30 de amenzi, în valoare totală de circa 30.000 de lei
- Organizatorii activităților au fost sancționați contravențional
UPDATE 22.00: Au fost date amenzi de aproape 30.000 de lei
„Până la momentul întocmirii acestui comunicat (aprox. 21.45 – n. red.), au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.950 de lei, atât organizatorilor cât și unora dintre participanți.
Organizatorii activităților au fost sancționați contravențional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți, nu au asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 293 din 10 martie 2021 și nu au respectat locul de desfășurare a activităților declarate.
Participanții la adunările publice au fost sancționați pentru că nu au respectat măsurile individuale de protecție sanitară.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea și a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor care se impun”, a anunțat Jandarmeria.
UPDATE 19.00 Jandarmeria amendează participanții care nu au respectat măsurile sanitare
Participanții la adunările publice care nu s-au conformat recomandărilor forțelor de ordine și nu au respectat măsurile sanitare de protecție individuala prevăzute de legislația în vigoare vor fi identificați și sancționați în raport de prevederile legale încălcate, anunță Jandarmeria București.
Jandarmeria adaugă că vor fi sancționați contravențional și organizatorii manifestațiilor publice de protest care au avut loc sâmbătă în Piața Victoriei și Piața Universității, pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu au asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile legale privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Știrea inițială
În București protestatarii s-au adunat în Piața Universității, fără a purta măști și fără a respecta măsurile de distanțare și prevenție.
Jandarmeria a anunțat că numărul protestatarilor este mai mare decât cel anunțat de organizatori, care ar putea fi amendați.
În București a fost improvizată o scenă pe care mai multe persoane au vorbit.
Protestatarii scandează împotriva Guvernului şi măsurilor menite să limiteze răspândirea coronavirului.
Proteste asemănătoare au loc în mai multe oraşe din ţară. La protestul de la Cluj este prezent şi deputatul AUR George Simion.
Manifestații asemănătoare au loc și în Timișoara, Cluj, Brașov, Constanța și Galați.