• 3,5 milioane de persoane au manifestat în peste 300 de orașe din Franța, potrivit sindicatelor, și 1,08 milioane, potrivit Ministerului de Interne.
  • 103 persoane au fost arestate joi la Paris. Peste 200 de persoane au fost arestate în Franța.
  • Primăria sectorului 1 din Lyon a fost atacată cu pietre în această seară de joi de către manifestanți.

Primăria din Lyon a fost atacată cu pietre

O nouă instituție a fost luată în vizor. Primăria sectorului 1 din Lyon a fost atacată cu pietre în această seară de joi de către manifestanți, potrivit Le Fiagro. Un geam a fost spart.

103 persoane au fost arestate la Paris

103 persoane au fost arestate joi la Paris, în marja manifestației împotriva reformei pensiilor. Peste 200 de persoane au fost arestate în Franța.

Poliția îi urmărește pe ultimii revoltați pe străzile Parisului

Mai multe companii de polițiști și jandarmi au urmărit ultimii revoltați pe mai multe străzi din Paris. Cu toate acestea, situația a revenit la calm.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Situația rămâne tensionată la Lyon

Orașul Lyon este în continuare supus joi seară prezenței a câteva sute de manifestanți.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Peste 1, 08 milioane de persoane din Franța au ieșit astăzi la protest. Sindicatele anunță că un număr record de francezi au participat la cea de-a noua mobilizare națională provocată de decizia guvernul de a majora vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, conform presei franceze.

În Paris și alte orașe mari, protestatarii au aruncat cu pietre și fumigene și au spart vitrinele magazinelor sau chiar au incendiat clădiri publice. Mai mulți protestatari au fost arestați. Potrivit informațiilor Le Monde, intrarea în primăria din Bordeaux a fost vizată de un incendiu. Ușa sediului a ars, dar pompierii au reușit să stăpânească focul.

Violențele au fost provocate, în mare parte, de Black Block, o gruparea asociată cu anarhismul. Potrivit autorităților, mii de oameni, îmbrăcați în negru și cu fețele acoperite, au distrus clădiri, au dat foc la pubele și au aruncat cu pietre în forțele de ordine. 123 de jandarmi și polițiști au fost răniți joi, iar peste 80 de persoane au fost arestate.

Potrivit autorităților franceze, 800.000 de oameni sunt în stradă la Paris, iar poliția a dislocat 12.000 de ofițeri în toată țara.

În aceste momente, mai multe bubuituri sunt auzite pe străzile din Paris, iar manifestanții scandează și fluieră.

Reformele, care au fost promovate săptămâna trecută fără vot în parlament, după ce guvernul a folosit puteri constituționale speciale, vor ridica vârsta minimă de pensionare cu doi ani, la 64. Mai multe ciocniri între protestatari și poliție au fost semnalate în această săptămână, în special la Paris.

Joi, serviciul feroviar și zborurile au fost grav afectate de greve, după ce personalul a părăsit transportul public, rafinăriile de petrol, industria energetică, colectarea gunoiului și școlile.

Mii de tone de gunoi sunt încă îngrămădite pe străzile unor cartiere din Paris, din cauza grevei gunoierilor care durează de mai bine de două săptămâni.

Macron își apără măsura

Președintele, care a fost puternic criticat de liderii sindicali și de partidele de opoziție pentru că nu a ascultat sentimentul publicului, a spus că singura sa greșeală pe parcursul procesului a fost că „nu a reușit să convingă” țara de necesitatea reformei pensiilor.

Guvernul spune că este necesar să se abordeze deficitul bugetar în creștere al Franței, care se așteaptă să ajungă la 12,5 miliarde de euro până în 2030, conform France 24.

Citește și:

VIDEO. Noi proteste în Franța față de reforma pensiilor. În Marsilia, manifestanții au pătruns pe șinele de tren din gara Saint-Charles
VIDEO. Reforma pensiilor în Franța: Cele două moțiuni de cenzură împotriva guvernului au picat/Proteste masive la Paris
Francezii nu se lasă și continuă să protesteze. Demonstranții menţin presiunea pe Guvern prin noi acțiuni