- Rusia a testat, miercuri, rachete balistice, în Extremul Orient rus şi în regiunea Arctica, în cadrul exerciţiilor forţelor nucleare strategice.
- Kremlinul a comunicat că preşedintele Putin a asistat la manevrele „forţelor strategice de disuasiune” desfăşurate la nivel terestru, maritim şi aerian, conform cotidianului Le Monde.
- Toate rachetele testate de armata rusă au atins ţintele stabilite. Exerciţiul a avut rolul de a testa capacităţile de ripostă la un „atac nuclear inamic” , a comunicat Statul Major al armatei ruse.
Rusia a testat, miercuri, rachete balistice, în Extremul Orient rus şi în regiunea Arctica, în cadrul exerciţiilor forţelor nucleare strategice, care au loc în contextul tensiunilor cu NATO din cauza invaziei militare ruse în Ucraina.
Advertisment
O rachetă balistică rusă a fost lansată în zona Peninsulei Kamceatka, în Extremul Orient rus, iar alta în Marea Barents, în zona arctică. Exerciţiul a implicat şi zboruri ale avioanelor strategice Tupolev Tu-95, precum şi teste cu rachete de croazieră.
Kremlinul a comunicat că preşedintele Vladimir Putin a asistat la manevrele „forţelor strategice de disuasiune” desfăşurate la nivel terestru, maritim şi aerian, conform cotidianului Le Monde.
Toate rachetele testate de armata rusă au atins ţintele stabilite. Exerciţiul a avut rolul de a testa capacităţile de ripostă la un „atac nuclear inamic” , a comunicat Statul Major al armatei ruse, citat de agenţia Tass.
Administraţia de la Moscova a informat Washingtonul în legătură cu planul de organizare a exerciţiilor forţelor nucleare strategice.
„Statele Unite au fost înştiinţate şi, aşa cum am evidenţiat anterior, acesta este un exerciţiu anual de rutină efectuat de Rusia. Din acest punct de vedere, Rusia se conformează obligaţiilor anuale în materie de control al armamentului şi angajamentelor în materie de transparenţă, de aceea transmite această înştiinţare” , a declarat marţi seară generalul american Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Exerciţiile Rusiei intervin pe fondul tensiunilor cu Statele Unite şi NATO din cauza invaziei militare ruse în Ucraina. Alianţa Nord-Atlantică a efectuat săptămâna trecută propriile exerciţii nucleare anuale, cu participarea Statelor Unite şi a altor 14 naţiuni aliate.
Partenerii noștri