VIDEO. Refugiații haitieni au fost speriați cu frânghiile și cu caii de către șerifii texani. Casa Albă condamnă aceste acte de violență

șerifi-texas-haiti

După apariția unor imagini cu un ofițer de frontieră american călare galopând spre migranți dintr-o tabără de pe marginea unui râu din Texas, luni, Casa Albă a condamnat utilizarea frânghiilor cailor pentru a-i speria pe migranții haitieni, scrie Reuters.

Zilele trecute, migranții, în principal haitieni, au străbătut granița dintre Ciudad Acuna, Mexic, și imensa tabără de peste graniță din Del Rio, Texas, ca să cumpere alimente și apă, acestea fiind în număr redus pe partea americană.

Unii martori au povestit pentru Reuters că polițiștii călare, cu pălării de cowboy, au împiedicat trecerea migranților, în timp ce un ofițer a desfăcut un lanț de tip ștreang și l-a agitat lângă fața unui migrant.

În rețelele de socializare, a circulat o filmare în care un ofițer de frontieră îi înspăimântă pe refugiați cu frânghiile.

Casa Albă a reacționat imediat

„Nu cred că cineva care ar vedea acele imagini ar crede că este acceptabil sau adecvat”, a afirmat Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, în fața jurnaliștilor.

„Nu am contextul complet. Nu-mi pot imagina ce context ar face ca acest lucru să fie adecvat”, a completat ea.

Fotografia în care bărbați de culoare care fug de polițiști albi pe cai a atras comparații cu trecutul injustițiilor cu care s-au confruntat persoanele de culoare din Statele Unite, conform mai multor persoane pe rețelele de socializare.

Reacția șefului Poliției de Frontieră al SUA

Potrivit șefului Poliției de Frontieră americane, Raul Ortiz, acest incident este în curs de analiză, astfel încât să se asigure că forțele de ordine nu au răspuns într-un mod „inacceptabil”. Polițiștii au lucrat în condiții dificile, a adăugat el, în încercarea de a menține migranții în condiții de siguranță, în timp ce îi căutau pe presupușii traficanți.

Potrivit secretarului Departamentului pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, autoritățile călare utilizează frâiele lungi pentru a „asigura controlul calului”.

„Dar vom investiga faptele”, spunea el în cadrul unei declarații de presă în Del Rio, Texas.

Cubanezii, venezuelenii și nicaraguanii s-au alăturat haitienilor sub podul internațional Del Rio. Migranți dormeau pe pământ și căutau cu disperare hrană. În iulie, președintele haitian a fost ucis, iar în august țara a fost lovită de un cutremur devastator.

O tabără de sub un pod de pe Rio Grande noul punct fierbinte al trecerilor ilegale în SUA

Tabăra de sub un pod de pe Rio Grande devenise cel mai nou punct fierbinte pentru autoritățile americane care doresc să stopeze valul de migranți care încearcă să scape de violența bandelor, de sărăcia extremă și de catastrofele naturale din țările lor de origine.

Mai mult de 12.000 de migranți au fost adăpostiți în tabără, dar guvernatorul Texasului, Greg Abbott, estimase sâmbătă că cifra a crescut la 16.000. Numeroși migranți au străbătut tot drumul din Chile în încercarea de a se refugia în Statele Unite.

Migranții s-au plâns luni de deficitul de alimente și de apă din tabără, unde temperaturile au ajuns la 40 de grade Celsius. Mergând prin apă, mai mulți dintre cei care au trecut înapoi în Statele Unite au fost văzuți ținând pe cap saci mari cu gheață.

Biden nu vrea să-i calce pe urmele lui Trump, dar tot are o politică de expulzare

Președintele Joe Biden a revenit la începutul acestui an asupra câtorva dintre politicile severe ale predecesorului său, Donald Trump, în domeniul imigrației.

Totuși, acesta a păstrat în vigoare o politică de expulzare din epoca pandemiei, care prevede ca marea majoritate a migranților prinși în timp ce traversează frontiera dintre SUA și Mexic să fie imediat trimiși înapoi.

Exit mobile version