Video. Scene șocante, devenite virale în mediul online. Un bărbat acuzat că a călcat pe Coran, omorât în bătaie și ars

Coran Sursă: Profimedia
  • Un bărbat a fost omorât în bătaie și trupul său a fost incendiat în nordul Bangladeshului, după ce a fost acuzat că a călcat pe Coran.
  • Zeci de mii de oameni au demonstrat săptămâna aceasta împotriva Franței în capitala Dhaka și în orașul Chittagong, cerând boicotarea produselor franceze.

Sute de persoane dintr-un oraș din Bangladesh au bătut și au linșat un bărbat care a fost acuzat că a călcat pe un Coran în moscheea principală din orașul Burimari, aproape de granița cu India, transmite The Daily Star.
Șeful poliției locale a declarat că cei doi bărbați i-au spus imamului de la moschee că luptători extremiști ar fi depozitat arme ilegale în interiorul clădirii. Aceștia au încercat apoi să caute armele pe un raft unde se aflau Coranul și o altă carte care cuprinde spusele profetului Mahomed (Hadith), într-un mod care imamului i s-a părut necuviincios.

A urmat o altercație, iar localnicii i-au închis inițial pe cei doi bărbați într-o cameră. Câteva sute de persoane s-au năpustit acolo în timpul nopții și l-au dus pe unul dintre bărbați într-o zonă din apropiere, unde l-au bătut și i-au dat foc în stradă, a spus polițistul.

Imaginile atacului au devenit virale pe rețelele de socializare la scurt timp după incident.

Victima, Shahidunnabi Jewel, în vârstă de aproximativ 50 de ani, se pare că se confrunta cu probleme psihologice după ce își pierduse de curând serviciul, lucra ca bibliotecar la un colegiu, a declarat un oficial al guvernului local.

Incidentul a avut loc și pe fondul furiei crescânde a locuitorilor Bangladeshului, o țară majoritar musulmană, din cauza comentariilor considerate islamofobe, făcute de președintele francez Emmanuel Macron. Zeci de mii de oameni au luat parte în această săptămână la mitinguri împotriva Franței în capitala Dhaka și în orașul-port Chittagong, cerând boicotarea produselor franceze.