• Un șoarece a fost filmat în timp ce mănâncă ciocolată, pe raftul unui hypermarket din Cluj.
  • Rozătoarea a fost văzută de un copil care intenționa să își cumpere un produs aflat pe acel raft.
  • Martor: „Am sesizat vânzătoarea, dar nu a părut interesată”.

Un client a filmat un șoarece care mânca o ciocolată pe raftul unui hypermarket Auchan, din Iulius Mall Cluj. „Fiica mea mi-a atras atenția ca pe raft este un șoricel, care mânca ciocolata. Am sesizat vânzătoarea, dar nu a părut interesată”, a declarat martorul, potrivit stiridecluj.ro.

VIDEO AICI

„Regretăm acest eveniment cu totul neașteptat și izolat și vă asigurăm că am luat imediat toate măsurile pentru a elimina orice risc pentru consumatori și pentru a elucida cauzele pentru care a apărut.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Astfel, am dispus, conform normelor și procedurilor interne, igienizarea și deratizarea întregului magazin precum și casarea mărfurilor pentru care există cea mai mica suspiciune că au intrat în contact. Suntem în continuare în alertă și am sporit controalele și filtrele pe care le punem în practică în mod uzual.

Magazinul Auchan Cluj face cu frecvență săptămânală procesul de deratizare. Ultima deratizare a avut loc miercuri 30.06.2021. În spatele fiecărei deratizari avem un proces verbal care atestă lipsa neconformităților. În urma sesizării de azi am luat măsura de a suplimenta cu încă o deratizare în seara aceasta”, precizează cei de la Auchan.