• Trei români au fost răniţi după ce un imobil din Torino s-a prăbuşit.
  • Blocul, locuit în majoritate de familii de români și albanezi, s-a prăbușit în urma unei explozii provocate de o butelie de gaz.
  • În urma exploziei, un copil de 4 ani a decedat.

Trei români au fost răniţi după ce un imobil din Torino s-a prăbuşit. Românii se aflau în interior, iar unul dintre ei a ajuns la spital în stare gravă. Ceilalţi doi nu au avut nevoie de spitalizare, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că prin Consulatul General al României la Torino s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în presa italiană referitoare la prăbuşirea unui imobil de locuinţe, la data de 24 august. Consulul general s-a deplasat în regim de urgenţă la faţa locului pentru a face demersuri pe lângă autorităţile locale şi a obţine informaţii cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate.

Din informaţiile obţinute a reieşit faptul că în imobilul prăbuşit locuiau trei cetăţeni români. Unul dintre aceştia a fost rănit şi este în stare gravă la spital, unde primeşte îngrijiri de specialitate. Starea de sănătate a celorlalţi doi cetăţeni români este bună, iar autorităţile locale le vor asigura temporar cazarea, mai anunţă MAE.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

MAE precizează că reprezentanţii oficiului consular sunt în contact cu cetăţenii români afectaţi şi cu familiile lor. De asemenea, Consulatul General al României la Torino continuă dialogul cu autorităţile locale şi cu unitatea medicală unde a fost transportat cetăţeanul român rănit, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară.