VIDEO. Un monolit metalic, asemănător celui dispărut din Utah, a fost descoperit în Piatra Neamț

Descoperirea a fost făcută chiar pe colina care adăpostește ruinele cetății dacice Petrodava. Acesta se află pe platoul Bâtca Doamnei din Piatra-Neamț.

Acesta este asemănător celui abia dispărut din SUA, din Utah. Are aproximativ 4 metri înalțime și este confecționat dintr-un metal lucios, precum și o secțiune triunghiulară. Una dintre fețe se află către Muntele Ceahlău.

Construcția a fost descoperită chiar înainte ca monolitul din Utah să dispară. Au apărut deja diverse teorii, de la spiritism dacic la extratereștrii. Nici primarul din Piatra Neamț nu neagă încă vizita unor ființe din altă lume.

„Extratereștrii ăștia nu vor să răspundă regulilor de la Piatra Neamț. Până la urmă, acceptăm faptul că acest subiect poate va stârni o nouă curiozitate și un nou val de turiști la Piatra Neamț”, a declarat Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamț.

Obiectul pare a fi creat de om, cu flexul, și plantat ulterior în pământ, nu căzut din cer. Autoritățile au început o anchetă întrucât structura se află pe un sit arheologic.

Exit mobile version