• Vladimir Putin a avut un acces de tuse în timpul unei conferințe video
  • Kremlinul a negat că președintele ar fi bolnav
  • În aprilie, Putin a intrat în contact cu un medic infectat cu Sars-Cov-2

Într-o conferință video cu cei mai înalți oficiali ruși, Vladimir Putin a avut un acces de tuse repetat, ceea ce a ridicat semne de întrebare despre starea de sănătate a ”Țarului” de la Kremlin, titrează Daily Mail.

Într-o încercare de a minimaliza situația, secvența video a fost editată, pentru ca tusea să nu mai pară atât de severă, iar purtătorii de cuvânt au insistat asupra faptului că președintele Rusiei se simte bine, iar starea sa de sănătate este una bună.

Pe filmare poate fi observat cum Putin, în vârstă de 68 de ani, se străduiește să termine o propoziție printre episdoade repetate de tuse. „Președintele și-a cerut scuze și a continuat conferința aproape fără oprire”, a scris agenția rusă de presă TASS.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În conferința online erau ministrul de finanțe Anton Siluanov împreună cu alți înalți oficiali. Radio Mayak a distribuit filmarea inițială, comentând: „corzile vocale ale lui Putin s-au dat bătute, în timp ce acesta își punea Guvernul să lupte împotriva Covid-19”.

Spre deosebire de alți lideri ai lumii, precum Boris Johnson sau Donald Trump, se crede că Vladimir Putin a reușit să se ferească de infecția cu Sars-Cov2.

În ciuda faptului că în Rusia au apărut două vaccinuri, dintre care unul testat de fiica sa, Katerina, de 34 de ani, Putin nu și-a făcut vaccinul. El a rămas izolat în mare parte din timp, mai ales după o situație tensionată din aprilie, când a luat contact cu un medic infectat de la o clinică din Moscova.