• Viitorul lui Donald Trump este împletit cu răspunderea pentru protestele de la Capitoliu
  • Donald Trump dorea un imperiu media și să candideze la prezidențiale în 2024
  • Iulian Chifu: ”Trumpismul” va dispărea la fel ca ”McCarthist”

Viitorul lui Donald Trump va fi legat de evenimentele de miercuri, care s-au încheiat cu violențe la Capitoliu. Așa crede analistul de politică externă Iulian Chifu, care spune că Donald Trump este acum într-un război cu Partidul Republican, cu propria administrație și cu propriul vicepreședinte.

Iulian Chifu, analist: „Aspirațiile lui Donald Trump erau între altele o candidatură în 2024. Cred că în momentul de față este exclusă, așa cum este exclusă și perspectiva de a controla Partidul Republican. În momentul în care va deveni cetățean obișnuit după 20 ianuarie, va trebui să și-o asume. E vorba de responsabilitatea pentru instigarea la violență.”

Iulian Chifu îți amintește că ”trumpismul” este foarte asemănător cu un alt curent care a existat în Partidul Republican, numit ”McCartism”. A fost în timpul „Războiului rece” și vâna comuniștii din administrația americană,
dar a fost eliminat din rândurile republicanilor.

Totuși, în urma războiului cu toată presa, Trump visa la un imperiu media,
care să-l ajute să câștige alegerile din 2024.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Donald Trump, președintele SUA, 27 octombrie 2020: „Fox, Fox este foarte dezamăgitor. Așa ceva nu s-ar fi întâmplat cu Roger Ailes, să spun sigur.”

Miza pe un public de peste 70 de milioane de oameni, adică votanții săi. Și nu trebuia să înceapă de la zero, pentru că există mai multe site-uri conservatoare care l-au susținut.

Andrew Klavan, gazdă Daily Wire: „Fox era un post cinstit și acum s-au alăturat colegilor lor în împeriul părtinitor al minciunilorz. Nu vă temeți, noi suntem alături de voi. Daily Wire va fi aici, The Blaze va fi aici. Putem construi noi platforme.”

Preveziunea publicitului Ion Cristoiu este că totuși, în 2024, americanii nu-l vor alege pe Trump.

Ion Cristoiu, publicist: „Nu-l vor lăsa să vină, dar asta nu înseamnă că nu poate să ajungă președinte un alt fel de Donald Trump. Trumpismul nu a fost creat de Trump. Trump nu a făcut altceva decât a sesizat în realitate prin trumpism o serie de electorat care îl aștepta pe el să spună deschis aceste lucruri.”