- Statele membre i-au cerut Ursulei von der Leyen să găsească noi surse pentru înarmarea UE.
- UE va include și țări ca UK, Norvegia, Turcia pentru sprijinirea Ucrainei.
- V. Orban a fost singurul care s-a opus declarației comune de sprijin pentru Ucraina.
Uniunea Europeană va aloca 800 de miliarde de euro pentru apărare în următorii 4 ani și va căuta cooperarea cu alte state din afara Uniunii. Este una din deciziile programului Rearm Europe adoptate ieri la summitul Uniunii Europene. Liderii europeni au mai discutat separat și chestiunea sprijinului Ucrainei, dar nu s-a adoptat o poziție comună din cauza vetoului Ungariei. Poziția a fost totuși exprimată, printr-un alt document.
Advertisment
Care au fost principalele decizii privind securitatea Europei?
Principalele decizii au fost, în primul rând, suma care va fi alocată în armarea Europei. În următorii patru ani, vor fi alocați 800 de miliarde de euro din bugetul actual al Uniunii Europene, iar statele membre, au însărcinat-o pe Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, să facă propuneri pentru noi surse de finanțare în acest sens și să le înainteze foarte rapid Parlamentului European și statelor membre.
De asemenea, participanții la summit au accentuat că nu este vorba de înlocuirea NATO. NATO va reprezenta în continuare fundamentul protecției colective al statelor Uniunii Europene, dar, este foarte importantă și finanțarea suplimentară a capacităților de apărare ale Europei. Participanții la summit au accentuat în poziția lor comună că este esențial ca Europa să își consolideze pregătirea generală în domeniul apărării, să își reducă dependențele strategice și să consolideze tehnologia europeană de apărare și baza industrială în întreaga Uniune.
Recomandări
Ce reacții au apărut după veto-ul lui Orban?
Veto-ul lui Orban s-a referit la un alt document, respectiv la o altă poziție comună, separată de Rearm Europe. Aceasta s-a concentrat exclusiv pe sprijinul acordat Ucrainei. În această chestiune, poziția comună a fost pusă în discuție prima dată de Slovacia și Ungaria. Slovacia și-a retras veto-ul în schimbul punerii în vedere a unor discuții pentru ca Slovacia să primească gaz în continuare prin Ucraina. Așa că Ungaria a rămas singură în poziția ei de veto față de Ucraina.
Acest lucru a fost rezolvat prin adoptare nu a unei poziții comune a Uniunii Europene în chestiunea sprijinului Ucrainei, ci printr-o declarație comună, având în vedere că pentru acest lucru nu a fost nevoie de un consens unanim al statelor europene. Astfel că poziția Ungariei a putut fi ignorată în această chestiune.
Citește și
- Donald Trump nu are încredere că partenerii din NATO vor răspunde solicitării de ajutor a SUA. Președintele ar putea renunța la articolul 5 al tratatului
- Donald Trump a semnat un ordin executiv pentru crearea unei rezerve strategice de Bitcoin. Președintele organizează Summitul Cripto la Casa Albă
- INS menţine datele privind creşterea PIB de doar 0,9% în 2024. Industria şi sectorul IT&C nu au avut nicio contribuţie
Partenerii noștri