• Liderii UE încearcă să limiteze libertatea de mișcare a lui Viktor Orban.
  • Ungaria deține până la sfârșitul anului președinția rotativa a UE.
  • Conform unor surse Politico, Borrel ar putea convoca o reuniune CAG exact în același timp cu un summit organizat la Budapesta.

Miniștrii Afacerilor Europene din UE sunt gata să îl lase în offside pe Viktor Orban, care deține în acest moment președinția rotativă a UE. Reuniunea programată la Budapesta va fi boicotată iar șefii diplomațiilor europene se vor reuni separat, după cum a aflat Politico.

Ce planuri au omologii lui Viktor Orban?

Premierul ungar intenționează să organizeze un summit pe chestiuni de politică externă la Budapesta la sfârșitul lui august.

Știm că a luat deja inițiative fară să se consulte ceilalți lideri europeni, întâlnindu-se la Moscova cu Vladimir Putin și la Beijing cu Xi Jinping. Ba chiar a avansat propuneri de negociere, ceea ce este complet în afara cadrului instituțional european. Liderii europeni au fost mai mult decât furioși.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Surse au declarat însă că este foarte posibil ca exact în aceeași perioadă, Joseph Borrel, care este încă șeful diplomației europene, să convoace la Bruxelles un Consiliul oficial de externe –așa numitul Consiliul Afacerilor Generale. Este o bătălie a nervilor iar atitudinea lui Orban, chiar dacă nu poate schimba mersul lucrurilor în UE, scoate în evidență o falie importantă, pentru că deciziile în cadrul UE se iau cu unanimitate. Știm deja cât de scump și-a vândut în câteva alte chestiuni votul – pentru aderarea Suediei la NATO de exemplu sau pentru ajutorul acordat Ucrainei.

S-a vorbit despre scurtarea președinției ungare, unde sunt demersurile?

A existat o asemenea idee însă pentru moment ea nu avansează pentru că tratatele nu prevăd nimic în acest sens. În plus, țările mari sunt reticente să creeze precedente. Liderii speră să îl poată gestiona pe turbulentul Premier ungar, însă nimic nu este sigur. Există alte metode de a limita pagubele pe care le poate genera.

Citește și