Violența domestică lasă urme adânci, pe pielea și în sufletul victimelor. Și copiii au de suferit

• București: 4.051 de infracțiuni de violență în familie în 2020
• Victimă: „Ne întoarcem la agresori, pentru că nu avem alte pârghii”
• 8.000 de ordine de protecție au fost emise de judecători în 2019

Fiecare caz de violență domestică e o poveste în sine, o poveste cutremurătoare. Și multe seamănă între ele: sunt povești de dragoste, care încep frumos. Apoi, ceva se rupe. Și apar semnalele de alarmă.

Un exemplu este povestea acestei femei:

Victimă: „A fost o relație ireal de frumoasă la început. O chimie fantastică. S-a comportat impecabil. A devenit treptat foarte gelos, motivând că e departe și îi este foarte greu fără mine. M-a pus să blochez toți bărbații de pe contul de Facebook, că o femeie serioasă e doar pentru bărbatul ei.”

Așa încep 98% din cazurile de violență asupra femeii. În primă fază, apare șantajul emoțional, pe care multe victime îl iau drept o dovadă de iubire.

Apoi, agresorul are grijă să-și izoleze victima de prieteni și familie. Iar când știe că aceasta nu mai are la cine să apeleze, încep violențele.

Și nu doar femeia trece prin acest chin. De multe ori, martori sunt și copiii. Și lor le va fi extrem de greu, dacă nu imposibil, să-și șteargă din minte imaginea mamei, chinuite de tată.

Victimă: „Încet, încet am inceput să îl știu de frică. La fiecare scandal zburau pe lângă mine pahare, cratițe etc. Știa ziua când îmi intrau banii pe card. Îmi lua cardul din portofel și banii erau la el, ca eu să nu pot să fug. Mă simțeam din ce în ce mai izolată. Apoi au început abuzurile fizice și sexuale. A venit acasă beat și 4 ore m-a lovit peste față, mi-a dat pumni în piept, în cap, zicând: “Eee, sunt deștept, știu să te bat măr fără să las urme.” A dat muzica la maximum. Fetița plângea. Mă punea să o legăn și dădea muzica mai încet.Am îndurat foarte mult, dar am reușit într-un final să plecăm. Nu există seară să nu verific de câteva ori ușa…să știu că e încuiată. Suntem departe de el, nu știe de noi. Nu știe unde stăm și totuși eu verific ușa noapte de noapte. Trauma este încă proaspătă, am momente când mi se pare că îl văd pe stradă și paralizez în mijlocul drumului.”

Un lucru e cert: nu ești singură. Curaj! Nu sunt doar vorbe. Este realitatea comună a victime care au avut multe de îndurat, victime care găsesc puterea să vorbească deschis despre acest fenomen, despre durerea lor, tocmai ca să transmită un mesaj puternic către alte femei.

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!