Șase persoane au decedat din cauza unei forme severe de pneumonie cauzată de noul tip de coronavirus identificat în China, a anunțat marți presa de stat din această țară, citată de BBC.

De asemenea, liderii de la Beijing au făcut apel la oficialii chinezi să nu încerce să ascundă noile cazuri de infecție, în condițiile în care 291 de persoane au fost infectate până acum în țară.

Pericol mare de răspândire odată cu apropierea Anului Nou chinezesc

Autoritățile din domeniul sănătății sunt îngrijorate de faptul că numărul persoanelor infectate ar putea crește rapid în următoarea perioadă, dat fiind faptul că milioane de persoane călătoresc în diverse regiuni ale țării cu ocazia Anului Nou chinezesc.

Noul tip de virus se transmite de la om la om

Medicii sunt în alertă la nivel mondial, iar mai multe state au anunțat deja campanii de screening pentru persoanele aflate în grupele de risc. Totodată, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că va organiza o reuniune miercuri în vederea declarării stării de urgență internațională, în condițiile în care specialiști din China au informat că noul tip de virus se transmite de la om la om.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

OMS) a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni și a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia și apoi 37 de țări, în perioada 2002 – 2003.

Un coronavirus este vinovat și de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat inițial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS și MERS, având drept simptome principale febra și dificultățile respiratorii.

Autoritățile din Filipine anunță un posibil caz de infecție cu noul tip de coronavirus

Ministerul filipinez al Sănătății a anunțat marți că investighează cazul unui băiat în vârstă de cinci ani care a ajuns în țară de la Wuhan și care a fost diagnosticat cu o tulpină încă neidentificată de coronavirus, informează CNN.

Autoritățile sanitare din această țară sunt îngrijorate că băiatul ar putea fi infectat cu noul tip de coronavirus, identificat recent în China și care a provocat moartea a șase persoane până acum.

Un oficial din cadrul Ministerului a anunțat că băiatul a sosit pe 12 ianuarie la Cebu City, împreună cu mama sa. Copilul a prezentat simptome precum febră și tuse înainte să ajungă în Filipine și a fost internat în spital, a declarat ministrul Sănătății, Francisco Duque, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a adăugat că băiatul se află în stare stabilă.

Testele pentru MERS și SARS, afecțiuni provocate de alte tipuri de coronavirus, au fost negative în cazul copilului, iar autoritățile au trimis probele pentru a fi studiate în Australia, în vederea identificării tipului de coronavirus, a spus ministrul, care a adăugat că rezultatele vor ajunge în aproximativ două zile.

Cel puțin 12 persoane care au intrat în contact cu copilul sunt monitorizate de autoritățile sanitare din această țară, însă acestea nu au avut până acum simptome asociate unei infecții cu coronavirus.