Visul lui Cîțu de digitalizare a aparatului public și creșterea economică

De 20 de ani, tot auzi promisiunea că România va fi digitalizată, însă în continuare stai la cozi pentru a plăti taxe și impozite. Cu o astfel de promisiune vine și actualul premier.

Florin Cîțu spune că nu va crește taxele, dar va crește economia și digitalizarea aparatului public. Expertul în digitalizare Radu Puchiu susține că Executivul ar fi trebuit să înceapă digitalizarea odată cu lansarea în dezbatere public a Bugetului.

„Să-l punem și open-buget, într-un format în care să nu fie un PDF scanat, pur și simplu să-l ia oricine și să-l verifice așa cum știe. Mă așteptam ca anul acesta să nu mai fie nicio restricție de tipul acesta”, a spus Radu Puchiu.

Bani s-au tot cheltuit, însă nu avem rezultate. Îți aduc aminte doar câteva proiecte care au eșuat. eRomânia a început în timpul guvernării PDL, ca apoi să fie abandonat. Din proiectul estimat la 500 de milioane de euro, s-au cheltuit 12 milioane pentru un site, care e scos acum la vânzare.

În 2015, guvernul Ponta îți promitea ca 35% dintre noi vom utiliza serviciile eGuvernare în 2020, prin Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România. Rezultatele acestor reforme se văd în ultimul raport european despre Indicele Economiei și Societății digitale, unde România ocupă locul 26. Iar cei din domeniu, nu cred că Guvernul va face pași importanți în acest an.

„Nu am văzut primul ministru să-și asume personal o agendă de tipul digitalizării României. O menționează acolo în cadrul bugetului, în cadrul nu este un subiect care să spună – asta este prioritatea mea. Doi, nu am văzut un campion digital al României care fie numit de premier să spună ”domnule, tu te ocupi de coordonarea digitalizării”, a mai spus Radu Puchiu.

Ar exista și acum bani pentru reformă, din cei 30,1 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, 20% ar urma să fie cheltuiți pentru componenta de digitalizare.

Bogdan Ivănel de la Code4Romania spune că ar fi bine să nu pierdem această oportunitate: „Trebuie să avem legislație legată de standardele de acceptață și livrare a softului în domeniul guvernamental, trebuie să creăm experții care să proiecteze soluții și trebuie ca România să aibă o politică open source de reutilizare a softului guvernamental. Lucrurile astea ar trebui să se întâmple înainte de a cheltui orice ban pentru că altfel ar fi ca și cum am construi autostrăzi fără ca să creăm o fundație pentru ele”.

Exit mobile version