• Vladimir Putin ar putea avea imunitate pe viaţă
  • Parlamentarii ruși au depus joi un proiect de lege prin care foştilor preşedinţi li se oferă imunitate pe viaţă, în cadrul reformelor constituţionale ale preşedintelui Vladimir Putin
  • Actul legislativ face parte din reformele constituţionale, pe care ruşii le-au aprobat într-un vot la nivel naţional în această vară

Parlamentarii ruşi au depus joi un proiect de lege prin care foştilor preşedinţi li se oferă imunitate pe viaţă, în cadrul reformelor constituţionale ale preşedintelui Vladimir Putin, transmite Interfax.

„Proiectul de lege asigură garanţii de imunitate ex-preşedinţilor dincolo de termenii puterilor lor prezidenţiale”, a declarat pentru Interfax senatorul Andrei Klishas, ​​co-preşedintele grupului.

„Acest lucru extinde perioada de garanţie a imunităţii pentru un preşedinte care nu îşi mai exercită puterile”, a adăugat Klishas, ​​care prezidează Comitetul pentru legislaţie constituţională şi construirea statului al Consiliului Federaţiei din camera superioară.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Reprezentanţii Kremlinulului au declarat, în cadrul şedinţei de presă de joi, că multe alte ţări oferă garanţii pe viaţă pentru foştii lor preşedinţi şi că mişcările Rusiei nu sunt noi în dreptul internaţional.

Actul legislativ face parte din reformele constituţionale, pe care ruşii le-au aprobat într-un vot la nivel naţional în această vară. Acesta trebuie să treacă de ambele camere ale parlamentului.

Conform legilor actuale din Rusia, preşedinţii nu pot fi consideraţi răspunzători penal sau administrativ pentru infracţiunile comise în timpul îndeplinirii mandatului lor.