- Președintele rus Vladimir Putin ar putea rămâne la putere până în 2036.
- Parlamentarii au votat în favoarea adoptării unui amendament care i-ar permite să aibă un număr nelimitat de mandate.
- Ultimul cuvânt îl va avea însă Curtea Constituțională.
Potrivit legii actuale, Putin ar urma să-și înceteze mandatul de președinte al Rusiei în anul 2024, potrivit CNN.
Propunerea de amendare a Constituției a venit din partea deputatei Valentina Tereșkova (Partidul Rusia Unită), un suporter loial al lui Vladimir Putin.
„Nu e vorba despre Putin, e vorba despre noi, poporul rus, și viitorul nostru. De ce să complicăm lucrurile și să creăm obstacole inutile? Trebuie să planificăm totul onest și deschis”, a declarat aceasta.
„Această opţiune ar fi posibilă, în principiu, însă cu o condiţie: în cazul în care Curtea Constituţională va conchide oficial că un asemenea amendament nu contravine legii fundamentale” şi „doar dacă cetăţenii susţin un asemenea amendament în timpul votului naţional din 22 aprilie”, a declarat Vladimir Putin, președintele Rusiei.
Putin se află la al patrulea mandat în fruntea Rusiei. El a condus țara din 2000 până în 2008, două mandate la rând și apoi din 2012 până acum. Liderul de Kremlin a ocupat funcția de premier din 1999 până în 2000, dar și între mandatele de la președinție, perioadă în care acesta avea mai multă putere decât liderul statului de la acea vreme, Dmitry Medvedev.
Foto: Profimedia