• Vladimir Putin a anunțat că ambasadorii rus şi american vor reveni la posturi
  • Discuţiile au fost foarte constructive, nu a existat ostilitate, ambele părţi au manifestat dorinţa de a se înţelege, a declarat Vladimir Putin
  • Rusia şi Statele Unite vor iniţia negocieri în domeniul securităţii cibernetice, a precizat Vladimir Putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că discuţia cu omologul său american, Joseph Biden, la Geneva, a fost „foarte constructivă”, anunţând că ambasadorii rus şi american vor reveni la posturi.

„Discuţiile au fost foarte constructive, nu a existat ostilitate, ambele părţi au manifestat dorinţa de a se înţelege”, a declarat Vladimir Putin în conferinţa de presă organizată după summit.

„Joe Biden este un lider politic experimentat”, a adăugat Vladimir Putin, precizând că discuţiile au durat două ore. Joseph Biden „este foarte diferit de preşedintele Donald Trump”, a notat Vladimir Putin.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Liderul de la Kremlin a precizat că a stabilit cu preşedintele SUA, Joseph Biden, ca ambasadorii celor două ţări să fie retrimişi la posturi. Rusia l-a retras pentru consultări, în martie, pe ambasadorul de la Washington, Anatoly Antonov, iar ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, a revenit la Washington din cauza tensiunilor bilaterale.

Rusia şi Statele Unite vor iniţia negocieri în domeniul securităţii cibernetice, a precizat Vladimir Putin. „Ambele părţi trebuie să asume anumite obligaţii în acest domeniu. Credem că spaţiul cibernetic este extraordinar de important pentru ambele ţări”, a subliniat Vladimir Putin.

Întrebat despre cazul disidentului Aleksei Navalnîi, Vladimir Putin l-a acuzat pe opozant de încălcarea în mod repetat a legilor. „Această persoană ştia că încălca legile existente în Rusia şi este un recidivist. Ştia foarte bine că era dat în urmărire, dar a revenit în Rusia în mod deliberat pentru a fi arestat. A făcut ce a vrut”, a spus Putin.

Vladimir Putin a precizat că nu a fost invitat la Washington de Joseph Biden şi nici el nu l-a invitat la Moscova pe preşedintele SUA.

Întrebat despre situaţia drepturilor omului în Rusia, Vladimir Putin a afirmat că sunt probleme şi în Statele Unite. „Tot ceea ce se întâmplă în ţările noastre, într-un fel sau altul este responsabilitatea liderilor, priviţi ce se întâmplă pe străzile din America, sunt zilnic crime. Au existat închisori secrete ale CIA în străinătate, în care oamenii erau torturaţi. Aşa sunt protejate drepturile omului!?”, a subliniat preşedintele Rusiei.

Liderul de la Kremlin a dat asigurări că Rusia nu va militariza zona arctică şi a precizat că a vorbit cu Joseph Biden inclusiv despre problema eventualei admiteri a Ucrainei în NATO. Rusia se opune vehement aderării Ucrainei la NATO.