alephnews Vezi versiunea web

Volodimir Zelenski caută garanții de securitate la europeni. Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei și suntem deja în pericol”

Bogdan Adrian · 12 dec. 2025, 07:27

Volodimir Zelenski caută garanții de securitate la europeni. Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei și suntem deja în pericol”

Zelenski caută garanții de securitate de la liderii europeni. Ieri s-a întrunit din nou Coaliția de Voință, grup condus de Franța și Germania. În același timp, la München, la Conferința pentru Securitate, șeful NATO, Mark Rutte, a avertizat că, în cinci ani, Rusia ar putea ataca o țară membră a NATO. Rusia pierde 1.200 de soldați pe zi în Ucraina, spune Rutte, care l-a ironizat pe Putin și a arătat cine îl sprijină.

Coaliția de Voință se întâlnește la doar o zi după ce Macron, Merz și Zelenski au mers acasă la Starmer, pe Downing Street 10. Cei patru au discutat cu Trump, care a spus că Zelenski trebuie să fie realist în privința cedărilor teritoriale către Rusia.

Liderii i-au propus lui Trump să vină în weekend în Europa pentru o întâlnire, dar acesta le-a răspuns că nu vrea să-și piardă timpul. Zelenski spune că a convenit cu americanii asupra elementelor-cheie ale unui plan de reconstrucție postbelică. Primește și vești bune din Statele Unite.

Camera Reprezentanților a adoptat un proiect de lege privind cheltuielile de Apărare, în valoare totală de 900 de miliarde de dolari. Ucraina va primi câte 400 de milioane de dolari pe an, pentru anii fiscali 2026 și 2027. Aceeași lege interzice Pentagonului să reducă numărul militarilor „staționați permanent sau desfășurați” în Europa sub pragul de 76.000, pentru o perioadă mai lungă de 45 de zile.