• Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, în cursul nopţii, că este pregătit să lanseze negocieri cu Rusia pentru instituirea imediată a unui acord de încetare a confruntărilor militare.
  • Zelenski a precizat că oficiali ucraineni şi ruşi discută despre locul şi data potenţialelor negocieri.
  • La rândul său, Preşedinţia Turciei a reiterat propunerea de organizare a negocierilor între Rusia şi Ucraina.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, în cursul nopţii, că este pregătit să lanseze negocieri cu Rusia pentru instituirea imediată a unui acord de încetare a confruntărilor militare, informează BBC News.

Zelenski a precizat că oficiali ucraineni şi ruşi discută despre locul şi data potenţialelor negocieri.

Volodimir Zelenski a făcut acest apel, în condiţiile în care trupele ruse sunt implicate în schimburi de focuri cu armata ucraineană în capitala ţării, Kiev.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Preşedintele crede că următoarele ore vor fi cruciale pentru situaţia Ucrainei.

„Această noapte va fi grea, foarte grea, dar va veni dimineaţa. În această noapte, inamicul va recurge la toate mijloacele de care dispune pentru a ne distruge rezistenţa. În această noapte vor lansa un asalt. Trebuie să perseverăm în această noapte, destinul Ucrainei este decis în această noapte”, a declarat preşedintele Ucrainei.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a transmis omologului său din China, Xi Jinping, într-o conversaţie prin telefon care a avut loc vineri, că este dispus să iniţieze negocieri cu Ucraina. Până în prezent, Moscova refuzase, în mod repetat, solicitările preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru negocieri. Ministerul rus de Externe a propus ca negocierile cu Ucraina să se desfăşoare la Minsk, în Belarus.

La rândul său, Preşedinţia Turciei a reiterat propunerea de organizare a negocierilor între Rusia şi Ucraina.

Departamentul de Stat de la Washington a minimizat propunerea Rusiei, considerând că Moscova doar „pretinde” că vrea negocieri.