• Donald Trump a anunţat că William Barr a demisionat din funcţia de procuror general al SUA
  • Totodată, Trump a precizat că Jeff Rosen va fi deveni procuror general interimar
  • Donald Trump a fost nemulţumit că William Barr nu a depistat nereguli în derularea scrutinului prezidenţial din SUA

William Barr, secretarul american al Justiţiei şi procuror general al SUA, a demisionat, a anunţat luni seară preşedintele în funcţie, Donald Trump, precizând că Jeff Rosen va deveni procuror general interimar.

„Tocmai am avut o întrevedere frumoasă cu procurorul general Bill Barr, la Casa Albă. Relaţia noastră a fost foarte bună, a făcut o treabă extraordinară! Conform scrisorii sale, Bill va pleca din funcţie chiar înainte de Crăciun, pentru a-şi petrece sărbătorile cu familia”, a declarat Donald Trump, prin Twitter.

„Procurorul general adjunct, Jeff Rosen, o persoană remarcabilă, va deveni procuror general interimar. Respectabilul Richard Donoghue va prelua atribuţiile de procuror general adjunct. Vă mulţumesc tuturor!”, a precizat Donald Trump.

Recomandări

PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
BOLOJAN: ÎI VA COSTA MULT PE ROMÂNI
AUR ESTE GATA SĂ-ȘI ASUME GUVERNAREA
IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
CARE E SOARTA TIKTOK
NETANYAHU DISCUTĂ PACEA

Conform unor surse citate de CNN, Donald Trump a evocat ideea demiterii procurorului general în urmă cu câteva zile, în cursul unei reuniuni desfăşurate la Casa Albă. Donald Trump a fost nemulţumit că William Barr nu a depistat nereguli în derularea scrutinului prezidenţial din SUA. Donald Trump a criticat publicat faptul că William Barr nu a dezvăluit în campania electorală ancheta care îl vizează pe Hunter Biden, fiul preşedintelui-ales, Joseph Biden. „De ce Presa Ştirilor False, FBI şi Departamentul Justiţiei nu au dezvăluit investigaţia împotriva lui Hunter Biden înaintea alegerilor?”, a transmis Donald Trump joia trecută, prin Twitter.

William Barr, secretarul Justiţiei şi procuror general al SUA, ştia din primăvară de investigaţiile care vizau activităţile financiare ale lui Hunter Biden, fiul preşedintelui-ales Joseph Biden, dar informaţiile nu au fost dezvăluite în campania electorală, au declarat surse citate de publicaţia The Wall Street Journal.

Hunter Biden a anunţat săptămâna trecută că activităţile sale fiscale fac obiectul unei investigaţii federale, o situaţie care generează noi semne de întrebare referitoare la afacerile financiare expuse în timpul campaniei electorale.