- Conform proiectului, Fed ar trebui să se consulte cu președintele în cazul modificării dobânzii de referință.
- WSJ nu are informații dacă Trump a știut despre acest proiect sau dacă a contribuit la redactarea lui.
- Orice modificare a independenței FED poate avea repercusiuni directe asupra economiei mondiale, afirmă WSJ.
Independența băncilor naționale este esențială pentru funcționarea economiilor țărilor democratice. Conform unui proiect obținut de Wall Street Journal, un grup republican ar dori ca în cazul în care Donald Trump ar reveni ca președinte al SUA, să poate interveni în anumite decizii ale Federal Reserve.
Care ar fi principalele schimbări în cazul Federal Reserve?
Este vorba despre un proiect relativ mic, de 10 pagini, obținut de The Wall Street Journal, care a publicat fragmente din el. Unul dintre factorii pe care l-ar dori grupul care a contribuit la elaborarea acestui proiect ar fi ca președintele să fie consultat de fiecare dată când Federal Reserve, adică Banca Națională a Americii intenționează să modifice dobânda de referință a țării.
Apoi, acest grup ar dori ca președintele, în speță, Trump, după noiembrie, să aibă posibilitatea să-l schimbe pe guvernatorul Băncii Naționale, pe care, ironic, tot el l-a numit. Este vorba despre Jerome Powell, al cărui mandat ar expira în 2026.
Acest proiect i-ar da posibilitatea lui Trump să-l schimbe pe Powell înainte de 2026, pentru că el nu mai este mulțumit de activitatea acestuia. Îl suspectează că vrea să ajute la realegerea lui Joe Biden.
Este vorba de planuri elaborate la cererea lui Trump?
Șeful de campanie al lui Trump a reacționat la aceste speculații, că ar fi vorba de un plan al lui Trump. A spus că atâta timp cât orice informație nu vine personal de la Trump sau din ștabul lui oficial, nimic nu poate fi considerat ca adevărat sau ca avânt vreun fundament în realitate.
Oricum, nu este clar dacă Trump a contribuit sau măcar și-a dat acordul asupra acestui proiect. El a fost elaborat de un grup de experți republicani, dar este puțin probabil ca el să nu fi fost consultat în momentul în care a fost cumva definitivat și a ajuns, până la urmă, în posesia The Wall Street Journal.
Citește și
- FOTO. Un incendiu puternic a izbucnit la o hală dezafectată din nordul Capitalei
- Pedro Sánchez rămâne în funcție. Prim-ministrul Spaniei a anunțat că nu va demisiona, în ciuda acuzațiilor aduse împotriva soției sale
- Biden a discutat cu Netanyahu despre ofensiva Israelului în Rafah. Președintele SUA și-a reiterat „poziția clară” împotriva unei incursiuni terestre